Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au efectuat 21 de percheziții domiciliare, în București, Arad, Timișoara și comunele Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări a rezultat că „începând cu anul 2021 și până în prezent, prin intermediul unor societăți comerciale, ar fi fost efectuate achiziții intracomunitare de autoturisme rulate din țări ale Uniunii Europene, cu preponderență din Franța, care ar fi fost comercializate, ulterior, pe teritoriul României, fără înregistrarea tranzacțiilor în evidența contabilă a societăților, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor aferente către bugetul de stat.”
Investigațiile vizează două persoane fizice și patru persoane juridice.
În urma perchezițiilor „au fost descoperite și ridicate bunuri mobile și imobile, 84.300 de lei, 140.705 euro, 121 de autoturisme, 33 de telefoane mobile, 9 laptopuri, 1 desktop, 2 tablete, 1 server, 3 DVR, 1,9 kilogram tutun mărunțit, 2 arme, din care una letală - calibru 7.65 mm proveniență Spania și una neletală, supusă autorizării de calibru 8 mm, 60 de cartușe de vânătoare, 38 de cartușe neletale și 6 cartușe letale, documente contabile și referitoare la achiziționarea, transportul și înstrăinarea mai multor autoturisme, plăcuțe cu număr de înmatriculare franceze”.
Ulterior, au fost cduse la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, în vederea audierii, șapte persoane.