Jurnalul.ro Cultură Teatru Eveniment important la Teatrul de Balet Sibiu: Ovidiu Dragoman revine pe scenă, după o pauză de 30 de ani

Eveniment important la Teatrul de Balet Sibiu: Ovidiu Dragoman revine pe scenă, după o pauză de 30 de ani

de Magdalena Popa Buluc    |   

Ovidiu Dragoman, directorul Teatrului de Balet Sibiu, revine pe scenă, după o pauză de treizeci de ani, în calitate de dansator. Întâlnirea cu publicul va avea loc joi, 22 iulie și vineri 23 iulie 2021, când, alături de prim-solista Adela Floricioiu, Ovidiu Dragoman va dansa în spectacolul de dans-teatru „Sînt o babă comunistă!”, după romanul omonim scris de Dan Lungu, coregrafia Aleisha Gardner, pe muzica lui Cári Tibor.

 

„Anul acesta al pandemiei ne-a învățat, pe toți cred, să apreciem și să ne bucurăm mai mult de oamenii de lângă noi și de tot ceea ce iubim cu adevărat. Ne-a învățat cât de efemeri suntem și cât de important este să trăim la intensitate maximă fiecare moment și mai ales să trăim pentru ceea ce iubim. De aproape un an, funcționăm, la Teatrul de Balet Sibiu, cu mai puțin de jumătate din numărul de dansatori de care am avea nevoie. În lumina acestei realități, într-una dintre ședințele săptămânale a venit propunerea colegilor mei, de a interpreta rolul tatălui în spectacolul «Sînt o babă comunistă!». Repet deja de trei săptămâni alături de Adela Floricioiu, iar gândul revederii publicului mă încarcă și cu multe emoții, dar și cu foarte multă bucurie. E bucurie și fericire, într-un fel pe care nu îl pot întru totul explica, să pot fi alături, pe scenă, de foarte tinerii și talentații noștri dansatori, de la care ne încărcăm cu toții cu foarte multă energie. Nu vă ascund faptul că retrăiesc în aceste zile, în repetiții, emoțiile pe care le-am trăit       de-a lungul carierei de dansator și că aștept cu nerăbdare întâlnirea cu spectatorii din Sibiu. Vă invit pe toți să fiți alături de noi, la ultima întâlnire din această stagiune, vă invit să ne rămâneți alături și din toamnă, când vom reveni pe scenă cu un program bogat de spectacole, atât de dans contemporan, cât și de balet clasic și neoclasic.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu

 

Despre Ovidiu Dragoman

Absolvent al Liceului de Artă „George Enescu” București, al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică București, specializarea regie-coregrafie, și al unui program de masterat în Politici Administrative Europene la Universitatea ”Vasile Goldiș” Arad, Ovidiu Dragoman este din anul 1997 director al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu, poziție din care a coordonat numeroase proiecte și programe culturale de anvergură. A introdus în Sibiu conceptul de agendă culturală, încă din anul 1998 și, ulterior, de agendă sportivă, activități de a căror coordonare s-a ocupat timp de aproape două decenii. A activat în domeniul coregrafic la Teatrul Național Sârb din Novi Sad, dar și la Teatrul Național Sloven din Ljubljana. A înființat în anul 2016 Uniunea Artei Coregrafice în România (UNACOR). În anul 2008 înființează Teatrul de Balet Sibiu, prima companie de dans profesionist din România, cu o componență internațională – model preluat, ulterior, de majoritatea instituțiilor de gen din țară.

 

„Sînt o babă comunistă!” singurul spectacol de dans-teatru din România inspirat de romanul lui Dan Lungu

Ne aflăm la aproape zece ani de la căderea dictaturii ceaușiste, cu puțin timp înaintea alegerilor electorale. Emilia Apostoae, pensionară, care și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub regimul „puterii populare”, primește un telefon de la Alice, fiica sa, emigrantă în Canada, fiind îndemnată „să nu voteze cu foștii comuniști”. Acest telefon, urmat de alte discuții în contradictoriu, o aruncă pe Emilia într-o adevărată criză identitară, din care încearcă să se salveze rememorând trecutul și căutându-și justificări, în ochii ei și ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor și autoironie, ne întoarcem spre copilăria și adolescența Emiliei, intrăm în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură, pulsăm în ritmurile vieții cotidiene și înțelegem din interior problemele epocii. Montarea de la Sibiu a spectacolului de dans-teatru „Sînt o babă comunistă!” urmărește firul epic al romanului omonim scris de Dan Lungu și punctează cu mult umor momentele importante surprinse în roman, din istoria noastră recentă, punând accentul pe conflictul dintre vechea generație, captivă a amintirilor din epoca de aur și noua generație care își dorește schimbarea, două generații între care, aparent, s-a produs o ruptură ireconciliabilă. 

 

 

„Sînt o babă comunistă!” - spectacol de dans – teatru

Cu Adela Floricioiu, în rolul Emiliei și Ovidiu Dragoman, în rolul tatălui

Coregrafia originală - Aleisha Gardner

Muzica originală – Cári Tibor - Premiul UNITER pentru muzică de teatru în 2013

Colaj muzical - Aleisha Gardner

Libret - Dan Lungu

Scenografia - Ionuț Cristian Marin

Subiecte în articol: Ovidiu Dragoman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri