Jurnalul.ro Special Anchete EXCLUSIV. Justiţia română nu recunoaşte hotărârile judecătoreşti prin care Mohammad Munaf a fost achitat în Irak

EXCLUSIV. Justiţia română nu recunoaşte hotărârile judecătoreşti prin care Mohammad Munaf a fost achitat în Irak

de Ion Alexandru    |   

Judecători Curţii de Apel Bucureşti au luat act de documentele transmise de Ministerul Justiţiei, care atestă faptul că, în 2011, Mohammad Munaf a fost achitat definitiv de către Curtea Federală de Casaţie a Republicii Irak, documente pe care, însă, instanţa nu le recunoaşte. Ghidul jurnaliştilor români răpiţi, în anul 2005, la Bagdad, ceruse, încă din septembrie 2015, instanţei să solicite aceste documente, pe baza cărora şi-a întemeiat contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri, pronunţată, în anul 2008, tot de către Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru terorism. În 2006, în timp ce se afla în custodia forţelor americane, Mohammad Munaf a fost condamnat la moarte, prin spânzurătoare, de către un judecător al Tribunalului Penal din Bagdad. Doi ani mai târziu, el a fost achitat, fiind găsit nevinovat, sentința rămânând definitivă în 2011, când a fost eliberat. Cu toate acestea, condamnarea din România a rămas definitivă, pentru că Munaf nu a reuşit să o atace cu apel. În aceste condiţii, Mohammad Munaf este “beneficiarul” a două decizii judecătoreşti care se bat cap în cap. Aflat, însă, în custodia autorităţilor române, el va trebui ca, pe lângă executarea celor zece ani de închisoare, să plătească fiecăruia dintre cei trei jurnalşti români, Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, câte două milioane de euro cu titlu de despăgubiri morale.

 

Procesul prin care fostul partener de afaceri al lui Omar Hayssam, Mohammad Munaf, a formulat o contestaţie în anulare împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, pronunțată în anul 2008, prin care a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru terorism şi complicitate la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, a fost soluţionat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe fond. Cererea a fost respinsă, magistraţii nedorind, totodată, nici să lămurească modul în care Mohammad Munaf a fost adus în România, în luna septembrie a anului trecut, aceasta fiind o a doua cerere expresă a condamnatului formulată în contestaţie.

 

Actele cerute Irakului, aduse cu şapte luni întârziere pe masa judecătorilor

Din septembrie 2015, până în aprilie 2016, completul Curţii de Apel Bucureşti, însărcinat cu judecarea fondului în ceea ce priveşte contastaţia în anulare, a aşteptat ca Ministerul Justiţiei, prin Direcţia de Cooperare Internaţională, să pună la dispoziţia instanţei documentele eliberate de autorităţile judiciare de la Bagdad prin care Mohammad Munaf a fost achitat definitiv, în anul 2011, pentru aceeaşi faptă pentru care, în România, a primit zece ani de închisoare. Este vorba despre conţinutul Hotărârii Penale nr. 377, din 6 martie 2011, pronunţată de Curtea Penală Cetrală a Republicii Irak şi de Hotărârea nr. 609, din 30 octombrie 2011, pronunţată de Curtea Federală de Casaţie a Republicii Irak, prin care Mohammad Munaf a fost exonerat de orice vină în dosarul răpirii din anul 2005 sau de legături cu reţele teroriste.

Aceste documente erau necesare instanţei din România pentru a stabili dacă cererea de contestaţie în anulare formulată de Moammad Munaf este admisibilă sau nu. Astfel, dosarul a fost constituit pe rolul Secţie I Penală a Curţii de Apel Bucureşti, în data de 8 septembrie 2015, primind un prim termen de judecată în 29 septembrie. Atunci, magistraţii au emis către Ministerul Justiţiei, Direcţia de Cooperare Internaţională în materie penală, pentru a înainta autorităţilor  judiciare irakiene o cerere, în vederea comunicării unui duplicat al hotărârilor pronunţate în cauză, cu privire la Munaf, inclusiv precizarea duratei în care acestta a fost privat de libertare în această cauză sau în alte dosare. O lună mai târziu, în 27 octombrie 2015, instanţa a amânat din nou judecarea procesului deoarece lipseau de la dosar relaţiile solicitate.

În 24 noiembrie 2015, 5 ianuarie 2016, 12 februarie 2016 şi 11 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a tot revenit cu adrese către Ministerul Justiţiei, pentru a pune la dispoziția instanței aceste documete.

 

Documentele, fără valoare pentru Curtea de Apel Bucureşti

Actele solicitate timp de şapte luni au ajuns în posesia instanţei româneşti la începutul lunii aprilie. În 8 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a decis să amâne din nou judecarea cauzei, pentru a-i da posibilitatea lui Mohammad Munaf să ia cunoştinţă cu privire la conţinutul lor. Ulterior, judecătorii au rămas în pronunţare. Inițial, pentru 6 mai. Ulterior, sentinţa a fost pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2016.

Curtea de Apel Bucureşti a respins, atunci, cererea de recunoaştere a Hotărârii Penale nr. 377, pronunţată, în data de 6 martie 2011, de Curtea Penală Centrală din republica Irak şi Hotrârea nr. 609, pronunţată de Curtea Federală de Casaţie a Republicii Irak, în datade 30 octombrie 2010. Ambele hotărâri reprezintă achitarea lui Mohammad Munaf pentru răpirea celor trei jurnalişti români şi pentru legături cu reţele teroriste.

Odată respinsă recunaşterea celor două hotărâri judecătoreşti, instanţa de la Bucureşri a respins ca iadmisibilă, în principiu, şi contestaţia în anulare a lui Mohammad Munaf împotriva Sentinței Penale din 24 aprilie 2008, pronunţat tot de Curtea de Apel Bucureşti, prin care acesta a fost condamnat la zece ani de închisoare. Un alt capăt de cerere respins de judecători care au soluţionat fondul acestei cauze a fost acela referitor la solicitarea formulată de Mohamad Munaf în sensul emiterii către Ministerul Afacerilor Interne sau către Ministerul Afacerilor Externe a unei adrese, în vederea comunicării înscrisurilor din care rezultă modalitatea de aducere a acestuia în ţară. Sentința Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicarea minutei. Până în prezent, Munaf nu şi-a exercitat această cale de atac.

 

Zece ani, condamnare în lipsă

În iuie 2006, Mohammad Munaf a fost trimis în judecată de structura DIICOT de la vremea respectivă pentru complicitate la săvârşirea de acte de terorism, constând în aceea, potrivit textului de lege, în fapte care, prin contextul săvârşirii lor, poate aduce atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt comise în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act, ori pentru a destabiliza grav sau a distrge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice sau sociale. Ulterior, instanţa a admis cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina lui Mohammad Munaf în complicitate la acte de terorism care au legătură cu omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală, ori cu ameninţarea sau lipsirea de libertate, atunci când fapta se săvârşete prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de către o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă, în schimbul eliberării se cere un folos material; sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este supusă unor suferinţe, ori când sănătatea sau viaţa îi sunt puse în primejdie.

Potrivit vechiului Cod penal, în baza căruia Mohammad Munaf a fost judecat şi condamnat, dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa era închisoarea de la 7 la 18 ani. În 10 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşt i-a aplicat pentru aceste fapte reţinute o pedeapsă de 10 ani închisoare şi alţi 7 ani închisoare pentru “fapta de a conduce o entitate teroristă”, urmând ca Munaf să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani. Pe lângă aceste pedepse privative de libertate, instanţa a mai aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi civile, pentru o perioadă de cinci ani după eliberarea din închisoare, obligându-l, totodată, şi la plata a câte două milioane de euro, cu titlu de despăgubiri morale, pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak, dar şi la plata sumei de 100.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare operate în timpul procesului penal. Munaf se afla în stare de detenţie, în Irak, la momentul pronunţării acestei soluţii, el neatacând-o cu apel, astfel încât sentinţa a rămas una definitivă.

 

Condamnarea la moarte şi achitarea lui Munaf, în Irak

În 22 mai 2005, administraţia Prezidenţială anunţă că cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak şi Mohammad Munaf au fost eliberaţi şi sunt sub controlul autorităţilor române. La 23 mai 2005,  Ambasada SUA la Bucureşti informează că Munaf va rămâne la Bagdad, pentru a fi interogat în continuare, întrucât, după audierile preliminare, s-a ajuns la concluzia că acesta deţine "informaţii care indică o ameninţare iminentă la adresa forţelor multinaţionale ale coaliţiei din Irak".

La 1 iunie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian susţin o conferinţă de presă în care au respins categoric faptul că Mohammad Munaf ar fi putut fi implicat în răpirea lor, susţinând că nicio persoană nu ar putea să se autosupună unui astfel de tratament, pe care Mişcoci l-a catalogat drept groaznic.  În 27 septembrie 2005 , Ministerul Justiţiei şi autorităţile americane analizează posibilitatea aducerii în România a lui Mohammad Munaf. La 18 decembrie 2005, SUA apreciază că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca inculpatul să fie predat României.

În data de 13 octombrie 2006, Tribunalul Penal Central din Bagdad l-a condamnat la pedeapsa capitală pe Mohammad Munaf, alături de acesta fiind condamnaţi la moarte prin spânzurare şi alţi cetăţeni irakieni, pentru legături cu reţele teroriste. În 28 octombrie 2006, Curtea Teritorială de Apel a Districtului Columbia blochează temporar predarea lui Mohammed Munaf către autorităţile  irakiene. La data de 7 aprilie 2007, Curtea de Apel americană decide că Mohammad Munaf nu poate apela la justiţia din Statele Unite pentru a evita aplicarea sentinţei pronunţate la Bagdad. În 29 ianuarie 2008, Curtea Federală de Casaţie irakiană anulează decizia de condamnare la moarte a lui Mohammad Munaf. Curtea a decis că hotărârea de condamnare la moarte prin spânzurare a lui Munaf şi a celorlalte cinci persoane acuzate a avut la bază vicii de procedură (inclusiv transcriere greşită a numelor) şi erori în aplicarea legii şi a stabilit anularea acesteia. Comisia Publică a Curţii de Casaţie Federale irakiene afirmă că declaraţiile victimelor răpirii nu au fost confirmate de documente în cursul investigaţiei, deoarece ziariştii au plecat în România după eliberare, însă reprezentantul Ambasadei Române a oferit mărturii privind incidentul. În urma anchetei, s-a stabilit că răpirea a fost planificată în România de către omul de afaceri sirian Hayssam Omar (Haytham al Umar), care l-a trimis în Irak pe fratele său, Muhammad Khaled al Umar, ca om de legătură cu răpitorii. Procesul este reluat.

În 16 iulie 2010, Mohammad Munaf este transferat în custodia irakienilor, susţinea un avocat citat de presa americană, iar, la 17 martie 2011, Ministerul Justiţiei informează că Mohammad Munaf este urmărit internaţional, după ce acesta a fost condamnat de instanţă la zece ani de detenţie pentru implicare în răpirea celor trei jurnalişti români, autorităţile de la Bucureştis susţinând că nu au fost informate de autorităţile irakiene în legătură cu achitarea acestuia.

Aducerea în ţară a lui Munaf, la patru luni după redeschiderea dosarului Răpirii

Mohammad Munaf a fost adus în România, în data de 27 august 2015, în condiţii neelucidate până în prezent, fiind plasat în arestul Poliţiei. Acest lucru vine la patru luni după ce procurorii Parchetului General au dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul “răpirii din Irak”, ca urmare a unei cereri depuse de Corneliu Vadim Tudor, care i-a acuzat pe Traian Băsescu şi pe Vasile Blaga de dispariţia a patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români. În 6 august 2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus retrimiterea cererii procurorilor de la Parchetul instanţei supreme de confirmare a urmăririi penale în dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak la Judecătoria Sectorului 5, după ce a constatat că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială. La termenul de la instanţa supremă procurorul de şedinţă a menţionat că în cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri