Jurnalul.ro Special Exclusiv! Roșia Montană, adevărul despre Tăul Mare: ultimele reparații la galeria de evacuare au avut loc în 1913!

Exclusiv! Roșia Montană, adevărul despre Tăul Mare: ultimele reparații la galeria de evacuare au avut loc în 1913!

de Adriana Deoanca    |   

Autorități peste autorități le-au cerut localnicilor din Roșia Montană să-și părăsească locuințele. Mesaje RO-Alert au răsunat peste Munții Apuseni încă de la primele ore ale dimineții, oamenii fiind avertizaţi să evacueze de urgenţă zona pentru că există pericolul ca barajul Tăul Mare să cedeze în orice moment.

Despre Roșia Montană s-a vorbit mult. S-a vorbit despre cianuri, despre lingouri de aur sau despre distrugere. S-a vorbit cu patos despre faptul că UNESCO a introdus Roşia Montană pe lista obiectivelor protejate mondiale în 2021. Ca și când asta ar fi schimbat cu ceva traiul greu de zi cu zi al oamenilor de acolo. Căci despre oameni nu s-a prea vorbit. Ei nu sunt interesanți.

Decât acum, în astfel de momente, când autoritățile se trezesc în fața unui pericol pe care, poate, ar fi trebuit să îl prevadă. Despre care, teoretic, ar fi trebuit să știe. Specialiștii. Profesioniștii. Cum care profesioniști? Cei pe care nu-i mai avem.

Vom prezenta în continuare toate detaliile despre Tăul Mare, informații exclusive pe care inginerul Valentin Rus, ultimul director al Exploatării Miniere a Statului de la Roșia Montană, le-a scris în cartea “Roșia Montană – Minele aurifere particulare ”. 

Povestea Tăului Mare

Tăul Mare este cel mai extins și mai adânc tău de la Roșia Montană, amplasat la altitudinea de 1025 m, pe valea superioară a Roșiei Montane. Suprafața lacului este de 32.120 m2, cu un volum de apă acumulat în spatele barajului de 160.600 m3. Este alimentat de trei pâraie. Lungimea barajului este de 120 m, iar înălțimea de 25 m. Adâncimea maxima este de 10 m. A fost construit cu galerie de evacuare ape și turn de acces. Actualmente, tăul este amenajat pentru pescuit sportiv. A fost construit în perioada 1735-1750.

În anul 1778, în Roșia Montană și Valea Abrudului existau în total 692 de șteampuri ale micilor concesionari, alimentate cu apă din 8 tăuri, din care 5 se aflau la Roșia Montană. Cele mai mari au fost Tăul Mare și Tăul Orlea, dar ele nu puteau asigura energia hidraulică decât pentru 6 săptămâni, cel mult două luni, iar pet imp de secetă eventual 3-4 săptămâni. În anul 1778 s-a aprobat un avans pentru supraînălțarea digului de la Tăul Mare cu un stânjen(1,896 m) și consolidarea șarpantei. Acest proiect mai prevedea și săparea unei galerii în stâncă pentru conducta de scurgere și construirea unui nou turn de control numit de localnici “căsoaie” sau “căsulică” pentru dirijarea debitului de apă, prevăzut cu un sistem complex de pârghii și mecanisme cu scripete.

Secțiunea transversal, vertical și planul orizontal pentru această constructive și antecalculația au fost executate în septembrie 1779. Dintr-o schiță executată de topograful minier Franz Kompoti după exact doi ani, rezultă că s-a proiectat pentru galeria subterană, căptușită (armată, susținută) cu lespezi de piatră (piatră cioplită) un dispozitiv de blocare cu clichet(Gesperr) metalic, acționat pe bază de filet.  

Astfel de construcții erau considerate pe vremea aceea adevărate monumente arhitecturale.

FOTO 1 – Cristian Rus, Anul 2004

Tăul Mare. Vedere dinspre Est spre Vest. În plan îndepărtat, în stânga, se observă Masivul Cârnic și cariera de minereu Cetate, iar în centrul fotografiei, mai jos, spre Vest, localitatea Roșia Montană și biserica romano-catolică din Centrul istoric.

FOTO 2 – Anul 1781 ( după Silber and Siebenburgen)

Secțiunea longitudinală și transversal prin galleria de scurgere a apei din Tăul Mare de la Roșia Montană, prevăzută cu un dispozitiv de blocare cu clichet(Gesperr) metalic, acționat pe bază de filet.

FOTO 3 – Valentin Rus

FOTO 4 – Aprilie 2019, Valentin Rus

Tăul Mare de la Roșia Montană. Căsulica

FOTO 5 – Aprilie 2019, Valentin Rus

Tăul Mare de la Roșia Montană, gura galeriei pentru evacuarea apei din tău, realizată pe sub dig.

FOTO 6 –

Gura galeriei de evacuare ape cu portalul din piatră zidită și ușile din tablă deschise.

FOTO 7

Prima porțiune a galeriei, unde erau robineții de închidere-deschidere și reglarea debitului apei ce venea pe conducta din fier montată în galleria cu profil mic din spate, de la căsulică, pe sub dig. Galeria boltită din fotografie are o înălțime de 3 m, lățimea de 2 m și lungimea de cca 4 m. Galeria mica de aducțiune are înălțimea de cca 1,20 m.

FOTO 8 – Aprilie 2019

Portalul galeriei de evacuare ape din Tăul Mare de la Roșia Montană, cu inscripția anului 1913, ANUL CÂND AU FOST REALIZATE UNELE LUCRĂRI DE REPARAȚIE LA GALERIA DE EVACUARE.   

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri