Jurnalul.ro Ştiri Externe China și Belarus fac exerciții militare comune antiteroriste lângă granița poloneză

China și Belarus fac exerciții militare comune antiteroriste lângă granița poloneză

de Redacția Jurnalul    |   

China și Belarus fac exerciții militare comune la mică distanță de granița poloneză. Organizatorii exercițiului nu au oferit detalii despre numărul de militari implicați și despre tehnica folosită. Exercițiul a început cu puțin timp înainte de Summitul NATO de la Washington.

Manevrele, cu numele de cod Falcon Assault, vor dura până pe 19 iulie și au loc pe un teren de antrenament din apropierea orașului Brest, a declarat ministerul apărării din Belarus, potrivit Sky News.

Exercițiile încep chiar înainte de Summitul NATO de la Washington, unde toate țările membre, inclusiv Polonia, se vor întâlni pentru a discuta despre sprijinul militar și financiar pentru Ucraina.

„Evenimentele care au loc în lume sunt alarmante, situația este tensionată, prin urmare vom exersa noi metode de îndeplinire a sarcinilor tactice”, a declarat Vadim Denisenko, șeful comandamentului operațiunilor speciale din Belarus.

Ca parte a „exercițiilor antiteroriste”, personalul militar din China și Belarus va simula aterizarea nocturnă, depășirea barierelor de apă și desfășurarea operațiunilor într-o zonă populată, a declarat ministerul apărării din Belarus.

Ministerul chinez al Apărării a spus că Belarus a organizat joi „o mare ceremonie de bun venit” pentru trupele chineze.

„Instruirea comună urmărește să îmbunătățească capacitățile de coordonare ale trupelor participante și să aprofundeze cooperarea practică între cele două armate”, a mai transmis ministerul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: China belarus exercitii militare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri