Jurnalul.ro Ştiri Locale Explicație halucinantă a celor doi tineri care l-au ucis pe bătrânul de 71 de ani din Bistrița. A fost „o greșeală”

Explicație halucinantă a celor doi tineri care l-au ucis pe bătrânul de 71 de ani din Bistrița. A fost „o greșeală”

Un bărbat de 71 de ani din Bistrița a fost găsit mort în propria locuință în urmă cu două zile. Bătrânul a fost ucis de doi frați de 18 și 21 de ani, care l-au lovit fără încetare până când a murit, iar apoi au fugit. 

La audieri, tinerii și-au recunoscut faptele, dar au spus că totul a fost „o greșeală”. 

Medicii legiști au descoperit că bătrânul avea numeroase lovituri, mai ales în zona feței. 

Victima și-ar fi cunoscut agresorii într-un bar, unde au consumat alcool împreună, iar apoi au decis să continue discuțiile în apartamentul bătrânului. Acolo s-a și petrecut oribila crimă, potrivit stirileprotv.ro. 

“Liniştit, deci un om chiar foarte de treabă. N-am văzut nimic, nici n-am auzit nimic. Ce s-a întâmplat, nu ştiu”, a spus un vecin despre victimă. 

Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi în fata judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.Antena 3

Subiecte în articol: bărbat ucis bistriţa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri