Licitaţia de Vară de la Artmark vă întâmpină cu sute de capodopere ale artei româneşti moderne şi contempoane, opere cu valoare muzeală semnate de marii maeştri români de la Grigorescu, Luchian Tonitza, Pallady, Petraşcu la Ţuculescu, Ciucurencu, Baba şi mulţi alţi artişti îndrăgiţi. Marți, 11 iunie, la ora 19:00, la licitaţia de la Athénée Palace Hilton București.
Licitația de Vară vă poartă pe urmele Marilor Maeștri ai artei românești, delectându-vă cu subiecte, personaje și locuri îndrăgite. Un Ciobănaș cu turma de oi de Nicolae Grigorescu, o Tătăroaică de Nicolae Tonitza, Hanul din Moinești de Ștefan Luchian, biserica Santa Maria della Salute de la Veneţia ori un Interior din strada Zambaccian de Gheorghe Petrașcu, Sena privită de Theodor Pallady, o Pagodă din Kyoto de Samuel Mützner, un Peisaj din Toledo de Iosif Iser sau un Peisaj la Balcic de Ion Ţuculescu ori tihna Grădinii lui Theodor Aman, toate acestea și multe altele, cu siguranță vă vor încânta.
Spicuim câteva din cele 196 de loturi propuse în licitaţie.
Atrage atenţia un Interior din strada Zambaccian realizat în a doua jumătate a anilor '30 de Gheorghe Petraşcu, provenit dintr-o veche colecție privată românească, din Cehia.
Pictura de interioare a reprezentat unul dintre genurile predilecte ale artistului, începând cu deceniul doi al secolului XX. Preluând tema clasică a interiorului, Petraşcu reuşeşte să-i ofere o interpretare nouă, prin maniera în care aşterne culoarea şi cea a organizării spaţiului compoziţional. Atras de compoziţiile organizate într-un spaţiu restrâns, interes manifestat mai ales în naturile sale statice, pictorul a mers mai departe, realizând interioare, puţin mai cuprinzătoare decât tematica precedentă. Deşi rareori populate de prezenţa umană, interioarele sugerează totuşi existenţa acesteia, prin însufleţirea obiectelor şi a întregului spaţiu ambientat (care este de cele mai multe ori propriul atelier). Opera este evaluată la 12.000 - 18.000 de euro.
Nud cu evantai [1930], de acelaşi autor, estimat la 25.000 - 45.000 de euro, a aparţinut colecției istorice ing. Leon Laserson (1887 - 1946), evreu originar din Letonia, născut la Riga, care avea să devină în perioada interbelică unul dintre cei mai mari industriași din domeniul petrolier, după ce se stabilise în România în 1919. Laserson a achiziționat în perioada 1930 - 1945 un număr impresionant de opere ale contemporanilor săi, Petrașcu, Iser, Pallady, Ciucurencu, colecția sa devenind "poate cea mai pretențioasă ca valoare plastică din tot ce avem în București, azi (1945)" - afirma Corneliu Baba.
Un ulei pe lemn de Gheorghe Petraşcu, Santa Maria della Salute datând din 1934 şi venind din aceeaşi veche colecție privată românească intră în licitaţie la 6.000 - 9.000 de euro. Opera a participat la expoziția personală Gheorghe Petrașcu, 18 martie - 14 aprilie 1936, Sala Dalles, București și este menționată în catalogul expoziției sub titlul "Biserică în Veneția". Căsuța din pădure [1913] este evaluată la 6.000 - 9.000 de euro.
Struguri și pere de Nicolae Tonitza aparţine perioadei în care artistul își asumă și propagă anumite tendințe ce pot fi conectate specificului național, așa cum era el “propovăduit” în epocă. Nu trebuie să uităm că în 1925 (anul pictării lucrării), George Oprescu, istoric de artă totuși, publica “Arta țăranului român”, reintroducând în limbajul modern tematici tradiționale, inspirate de satul românesc. Recunoaștem în acest sens creația unor artiști reprezentativi ai perioadei interbelice, colegi cu Tonitza în prima asociație artistică națională de după Primul Război Mondial (Arta Română), și anume pe cea a lui Ressu sau Theodorescu-Sion, care, în primii ani după 1920 dedică o mare parte din studiile lor picturale unor compoziții ce abordează aproape exclusiv tematicile tradiționale. Natura moartă era în România interbelică una dintre cele mai expresive reflectări a fidelității artiștilor față de arta țărănească, astfel descoperim și în pictura lui Tonitza acest gen, în opere foarte valoroase, dar puține la număr. În „Struguri și pere” se stabileşte un dialog viu între nuanţele fragede ale fructelor, care umplu din abundenţă planul imaginii şi întunericul fundalului, care reapare în primul plan, în ciorchinii de struguri negri. Compoziţia bazată pe simetrie inspiră stabilitate şi echilibru, aşezând în centru gutuia, cu galbenul său solar, triumfător asupra obscurităţii din planul secund. Pictura cunoaște o variantă într-o natură statică cu fructe din colecţia dr. Iosif Dona – clasată în categoria Tezaur a Patrimoniului naţional cultural – datată 1925. Valoare estimativă: 15.000 - 25.000 de euro.
Creat în jurul anului 1933, Nud cu spatele, de asemenea de Nicolae Tonitza, intră în licitaţie la 20.000 - 35.000 de euro. A făcut parte din colecția istorică a sculptorului Constantin Baraschi (1902-1966); colecția istorică a scriitorului Vlaicu Bârna (1913-1999) şi a participat la expoziția Șirato-Han-Tonitza, Sala Dalles, 5-31 mai 1935.
Un alt Nud cu spatele, pictat în a doua jumătate a anilor '20 de Tonitza este estimat la 20.000 - 30.000 de euro.
Culegătoare (Pontoise), datat 1910-1911, de Nicolae Tonitza provine din colecția istorică Henri Trembiski; colecția istorică Constantin Greceanu; veche colecție privată românească. Estimată la 2.000 - 3.000 de euro, lucrarea a participat la expoziția retrospectivă N.N. Tonitza, ianuarie - martie 1964.
Melancolie (1912), de asemenea de Nicolae Tonitza, este evaluat la 8.000 - 12.000 de euro.
Anul 1912 marchează momentul în care tânărul Nicolae Tonitza revenea la Iași pentru a-și da examenul de diplomă în cadrul Școlii de Belle Arte, instituție unde peste 2 decenii avea să ajungă chiar rector. Portretul pare a fi, pe lângă peisaj (pe care îl lucrase mult în perioada "impresionistă" din Franța) cea mai importantă temă abordată de Tonitza în această perioadă. Realizează portretul viitoarei soții, al arhitectului Dumitru Mohor, al Mariei Holban sau al Elizei Manoliu. De altfel cu acesta din urmă Tonitza era medaliat în cadrul expoziției Artiștilor în Viață din 1913, obținând premiul al III-lea. Portretul de față, alături de un Autoportret realizat în anii 1910-1912 (astăzi la M.N.A.R.) par să fie singurele portrete ce au supraviețuit până astăzi, dar cu toate că numărul lor este redus, reușesc totuși să puncteze interesul lui Tonitza pentru figura umană, analiza chipului și maniera de portretizare.
Natură statică cu crinul păcii de Theodor Pallady, este evaluată la 18.000 - 25.000 de euro. Opera a participat la expoziția personală de la "Cartea Românească", București, 1929.
Indisolubil unită de caracterul pictorului, opera acestuia vibrează prin nuanțe de abstract cultural, boemie și farmec burghez. Unul dintre cele mai expresive duete pe care le-a cunoscut creația lui Pallady, nudul și florile, reprezintă o permanentă și discretă alăturare ce a contribuit la crearea acelei atmosfere de intimitate a interiorului, atât de îndrăgită de artist. Astfel, în naturile sale statice, Theodor Pallady se relevă drept pictorul esențelor, al ideilor primordiale, al principiilor profund personale ce modelează caracterul și ființa creatorului de frumos. Florile, drept motiv principal, ocupă axul central al compoziției, care, dezvoltată pe verticală, oferă o altă perspectivă fundalului pe care este proiectat. Geamul și fața de masă, indisolubil legate de atelierul parizian, ajută la proiecția finală a construcției.
Vedere din Paris [1938] de Theodor Pallady este o delicată operă de grafică, în acuarelă și creion pe hârtie lipită pe carton (600 – 900 de euro). Tot Theodor Pallady este autorul lucrărilor Brândușe și toporași, estimată 3.000 - 4.500 de euro şi Sena - 8.000 - 14.000 de euro, ambele provenind din deja amintita veche colecție privată românească.
Odihnă pe fotoliul verde, creaţie din anii '40 a lui Alexandru Ciucurencu este propusă la 15.000 - 25.000 de euro.
În desfăşurarea ei, creaţia lui Ciucurencu este marcată, în perioada anilor 1940-50, de câteva opere reprezentative ce merită a fi observate cu atenţia cuvenită. Această etapă este totodată marcată de o anumită reevaluare a structurilor cromatice, care, după perioada cvasi-constructivistă a deceniului 4, marcată de influența lui André Lhote, modifică atât esteticul, dar mai ales maniera de pictare. Ciucurencu intra în epoca profund coloristă – elimina decorativul, arabescul și constructivismul în favoarea culorii. Combinațiile de pe paleta de lucru s-au manifestat în special în pastă (fie somptuoasă, fie fluidă și diafană), dar și în reconfigurarea suprafețelor de culoare. Forma intră decisiv în aria compozițională coordonată de planul cromatic, figurativul fiind coordonat mai ale de tușă (de contur), volumele fiind decisive pentru imaginarul atins. Majoritatea acestor notații aveau să fie pregnante în special în compoziția de interior care abundă în anii '40, ani marcați și de situația socială și politică. Războiul și ulterior instaurarea regimului comunist îi ofereau "ocazia" lui Ciucurencu să-și izoleze creația în atelier, abundența interioarelor cu personaje și a naturilor statice fiind explicabile prin această prismă. Modelul feminin este fără îndoială constanta acestor compoziții de interior, devenind atât subiect cât și ocazie de (re)interpretare picturală.
Datorată aceluiaşi artist, La fereastră [1942] este estimată la 12.000 - 18.000 de euro. Reproducerea modelului (feminin) nu reprezintă țelul acestei opere, ci oferă sursa necesară unor interogații plastice și picturale, rezolvate de Ciucurencu în regim tipic – tușa neagră abruptă, frântă chiar și segmentată, coroborată cu suprafețele generoase de culoare, potențate prin alternarea tonurilor, tăriilor și densităților. Desenul este sintetizat, dar reconfirmat tocmai prin această tușă, iar suprafețele se ordonează și ele după contururile trasate logic după fizionomia personajului. Tratată în maniera modernistă conștiincios asumată de Ciucurencu, opera se alătură principalelor compoziții ale anilor ’40 în care această “obsesie” tematică este analizată din diverse puncte de vedere, ce însă răspund de fiecare dată unor precepte compoziționale precise.
Hanul din Moinești datat 1909, de Ştefan Luchian (1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti) provine din colecția istorică Ilie Șteflea, cel mai probabil achiziționat de la artist; şi apoi dintr-o veche colecție privată românească. Opera a participat la expoziția personală Ștefan Luchian, martie 1910, Ateneul Român sub titlul la "La dulap". Valoare estimativă: 20.000 - 30.000 de euro.
Eustaţiu Stoenescu (1885, Craiova - 1957, New York) semnează un frumos portret din 1945, Principesa Ileana, estimat la 3.000 - 5.000 de euro.
Eustațiu Stoenescu a fost cel mai important portretist român al primei jumătăți a secolului XX, făcând cu adevărat o carieră atât în România, cât și în străinătate, în special în Franța. Urmându-i lui G.D. Mirea în fruntea portretisticii românești, Stoenescu avea să reconfigureze calitățile portretului, depășind cu ușurință standardul academist pe care îl instituise Mirea încă de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Maniera postimpresionistă, introspecția psihologică și acea atmosferă atinsă prin griurile ce îl compară deseori cu maniera lui Whistler sunt principalele unelte cu care Stoenescu acapara pictura de portret din perioada interbelică. Clientela sa avea să fie din cea mai exclusivă, pictând bancheri, industriași, oameni de cultură, dar mai ales prinții, prințesele și fețele regale ale României. Chipul Domniței Ileana stă lângă portretele regale ale celor 3 regi pe care Stoenescu i-a portretizat, și este totodată unul dintre cele mai târzii, fiind realizat la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, cu 2 ani înainte ca atât pictorul cât și modelul să părăsească țara.
Golf in Villefranche-sur-Mer de Ştefan Popescu, parte a colecția istorice ing. Iosif Capriel, este propus la 10.000 - 18.000 de euro.
Ștefan Popescu este poate unul din exemplele cele mai potrivite pentru modul de abordare a naturii propuse de impresioniști. Disciplina lucrului în natură, în fața subiectului, l-a purtat prin Veneția, Germania, Turcia, Maroc, Tunis ori sudul Franței de unde s-a întors cu câteva dintre cele mai cunoscute și reușite pânze. Primele călătorii în Franța de la începutul secolului XX aveau să îi ofere ocazia revelației peisajului, subiect dominant în creația de peste 5 decenii a artistului. Bretagnia sau Franța provensală și Veneția aveau să îi ofere și subiecte marine, atât de importante pentru un artist atras de tehnica impresionistă.
Pagodă din Kyoto [1915] este realizată în urma călătoriei pe care Samuel Mützner (1884, Bucureşti - 1959, Bucureşti) a întreprins-o, între 1912 și 1915, în insulele Japoniei. Față de perioada anterioară, în care neoimpresionismul se înfiripase profund în manieră și tehnică (vezi anii petrecuți la Giverny), Mützner se eliberează aproape complet, oferind o lucrare în care alegerea tușei răspunde în special dorinţei de a atinge anumite armonii cromatice, evident legate de imaginea ce i se deschidea în fața ochilor Valoare estimativă: 7.000 - 12.000 de euro.
Plugul cu boi, pictură din 1903 a lui Nicolae Grigorescu, estimată la 60.000 - 90.000 de euro, provine din colecția istorică Maria Danciu, soția lui Nicolae Grigorescu; şi apoi, în anii '50-'80, din colecția acad. Dumitru Dumitrescu.
Atenția pe care o acordă vieții de la sat ilustrează însăși legătura artistului cu mediul în care s-a născut și a copilărit. Pornind de la peisajele țării, de la oamenii care o locuiesc, de la ocupațiile acestora, de la starea modestă și a lipsurilor pe care niciodată nu le arătau ostentativ, artistul dorește să trezească în ochii privitorului realitatea pe care semenii săi o cunoșteau. Reîntors în țară de la Barbizon, Grigorescu va fi din ce în ce mai atras de pictura în aer liber, pictură pe care și-o va însuși ca manieră. Spontan în așternerea tușelor pe pânză, pentru Grigorescu pictura reprezenta expresia prin culoare, care se cuvenea tratată fățiș, fără să aibă nevoie de intervenția desenului preparativ. Compoziția „Plugul cu boi” este caracterizată prin spontaneitatea impresiilor, tușele energice ce învăluie formele, plasarea focusată a plugului tras de boi și împărțirea compoziției între cer și pământ. Revenirile pictorului la acest subiect nu vor fi repetiții manieriste, ci mai degrabă reinterpretări ale frumosului viu, căci în opinia sa „toate lucrurile frumoase sunt vii” și nu este de ajuns să le vezi o singură dată și doar dintr-un singur punct de vedere, ci ele trebuiesc a fi adâncite.
Evaluată la 25.000 - 45.000 de euro, pictura Ciobănaș cu turma de oi, creată între 1890 şi 1900 de Nicolae Grigorescu demonstrează atracţia pictorului către aspectele luminoase ale vieții de la țară și ale țăranului. Ca urmare a contactului său nemijlocit cu natura, Grigorescu adoptă o paletă luminoasă, caldă. Pensulația vădeşte o vioiciune nemărginită, artistul surprinzând atmosfera locului în zbor, cu o tehnică de neegalat. Ciobănașul va ocupa astfel un loc foarte important în creația sa. Întins în pajiștea moale ori semeț, în picioare, ciobănașul fie urcă, fie coboară, păstrându-și aceeași expresie blândă de blândețe și de dor. În urma expoziției din 1900, unde participa cu un număr de 180 de opere, Biroul Ateneului va propune guvernului să cumpere toate tablourile expuse și să se realizeze în onoarea maestrului, Galeria Grigorescu.
Anterioară Ciobănaşului, Ţărăncuţă, o acuarelă pe hârtie a lui Nicolae Grigorescu (5.000 - 8.000 de euro) este pictată în 1870.
În cei aproape 50 de ani de carieră, regăsim unele teme universale la Nicolae Grigorescu pe care le-a lucrat indiferent de momentul sau locul în care se afla. Primordial împărțită drept un duet româno-francez, cariera lui Grigorescu a surprins în ambele instanțe subiecte comune: țăranul și țărăncuța, peisajul bucolic sau figurile pitorești. Țărăncuța, motiv ce devenea port drapel către sfârșitul carierei, apărea în imaginarul lui Grigorescu sub infuzia creației franțuzești a colegilor de la Barbizon - Millet, Daubigny sau Dupré sau a acelor de la Paris - Camille Corot, Mariano Fortuny şi Marsal. Dar motivul își găsea locul în viziunea picturală a lui Grigorescu drept rezultat al căutărilor unei imagini emblematice reprezentative pentru specificul național românesc, pe care ani mai târziu avea să o creeze și să o ducă la nivelul de reper al creației românești moderne.
Baigneuse este pictată de Camil Ressu la mijlocul anilor '20, ani care au adus o şi mai mare claritate în viziunea stilistică a artistului: desenul va deveni închis, paleta de culori va fi redusă la doar câteva tonalităţi, tuşele vor acoperi zone compacte. Pictorul operează o sinteză, accentuând doar ceea ce este esenţial în reprezentarea realităţii. În perfectă antiteză cu alţi pictori - Petraşcu, Dărăscu, Steriadi, Tonitza - a căror viziune artistică se sprijinea pe elaborarea complexă a expresivităţii coloristice (interes pentru pictural), lui Ressu îi revine marele merit de a fi introdus în pictura românească interesul faţă de corp şi obiecte, prin plasticitatea formei. Marea temă a baigneuzei intra în imaginarul lui Ressu încă din prima perioadă de creație, când cu siguranță ar fi văzut subiectul abordat în pictura modernă franțuzească la Cézanne, Matisse sau Renoir. Valoare estimativă: 10.000 - 18.000 de euro.
Sportiva (1950) de Camil Ressu, propusă la 15.000 - 25.000 de euro, a făcut parte succesiv din colecţiile Sabina Florian (1907-2003), sora artistului Jean Negulescu, elevă a lui Camil Ressu în perioada 1939-1945. Gen. Constantin Doncea (1904-1973).
Un capitol deosebit de important în creaţia lui Ressu îl reprezintă portretistica, artistul fiind deseori apreciat drept unul dintre cei mai valoroşi portretişti pe care i-a avut pictura românească. Înzestrat cu darul de a pătrunde în universul sufletesc al oamenilor, în căutarea trăsăturii caracteristice, Ressu a realizat o galerie importantă de portrete, în peniţă sau creion, dar şi în tehnica uleiului. Modelul lucrării de faţă este chiar o fostă elevă a lui Ressu din perioada 1942-1946, viitoarea pictoriță Ileana Micodim. Interesant este că primul colecționar al operei a fost tot o fostă elevă a lui Ressu, Sabina Negulescu.
Eleva de balet, lucrare realizată în 1929 de Iosif Iser provine din colecția istorică Ionescu-Quintus. Cu un predominant interes pentru tema umană, opera lui Iser nu se caracterizează nici prin duioșie, nici prin lirism. Proaspătă prin caracterul spontan și variată ca genuri, arta sa se impune prin originalitatea viziunii sale despre lume și viață, apărând închegată într-o tainică unitate, străbătută de emoții stăpânite. Descoperim un interes al artistului asupra vieții artiștilor de circ și varieteu, a clovnilor și balerinilor, personaje care vor fi etalate chiar pe simezele primei sale expoziții de debut, din 1906, în București, susținută într-o sală din Pasajul Român, alături de o serie de lucrări în alb-negru, guașe, acuarele și pasteluri. Aceste personaje se vor regăsi și ulterior în repertoriul său artistic, într-un ciclu desfășurat de-a lungul câtorva decenii. Valoare estimativă: 6.000 - 10.000 de euro.
De o cu totul altă factură şi forţă expresivă este Spaima de Corneliu Baba (1906, Craiova - 1997, Bucureşti). Evaluată la 7.000 - 12.000 de euro, lucrarea aparţine unuia dintre cele mai recognoscibile cicluri ce s-au impus în imaginarul colectiv al ultimilor 40 de ani. În primele luni după cutremurul din martie 1977, artistul începe să schițeze universul profund uman ce avea să îl bântuie până la sfârșitul carierei și al vieții. Întins pe parcursul a aproape 15 ani, ciclul “Spaime” s-a derulat și s-a relevat drept un cumul de introspecții psihologice, depășind cu ușurință calitatea primordială, plastică. Sub mantaua expresionistă, Baba a reușit să creeze o pleiadă de chipuri neindentificabile, însă mereu încărcate cu povara unor sentimente distructive.
Boieroaică, compoziţie de la mijlocul anilor '40 a pictorului Francisc Şirato face parte din seria de opere din perioada interbelică având ca subiect interiorul cu personaj feminine. Paleta folosită aici “trădează” un adevărat peisagist și colorist, tonurile și nuanțarea instanței vizuale fiind coordonate de o lumină puternică și de un caracter cromatic senzual. Opera de față este grăitoare pentru acest discurs pictural de maturitate, anunțând creația anilor '40 - descrisă de pensulație inundată de culoare, în contextul aceleiași picturi de interior. Valoare estimativă: 9.000 - 14.000 de euro.
Reţin atenţia şi două compoziţii cu flori de Francisc Şirato: Natură statică cu crăițe și carte roșie (8.000 - 15.000 de euro) şi Gladiole (12.000 - 18.000 de ero).
Experimentator al picturii de șevalet, Șirato încadrează natura statică printre genurile creației sale, printre care florile se află printre motivele cel mai des imortalizate. Cârciumărese, iriși, tufănele sau lalele, așezate lângă fructe sau obiecte vor fi piesele unei compoziții echilibrate. Adept al culorii de ulei consistente, artistul apreciază această pictură ca o adevărată bucurie, pe care o poate modela în promisiuni și în frumos și din ale cărei raporturi complementare ia naștere efectul numit armonie. (G.M.)
O altă operă extrem de interesantă este În grădină de Theodor Aman. Estimată la 20.000 - 30.000 de euro, prezintă curtea casei-atelier, ridicată în perioada 1868-1869 proiectată de însuși Theodor Aman și care avea să ajungă, 40 de ani mai târziu, primul muzeu de artă al capitalei. Picturile în peisaj din curtea casei surprind printr-un intimism accentuat. Curtea, grădinița, calcanul casei, măsuțele și decorațiunile din grădină ne introduc în intimitatea familială a omului Aman. „În grădină” face parte dintr-o serie aflată astăzi aproape exclusiv la Muzeul Aman, în care pictorul surprinde colțurile pitorești ale propriei grădini, astăzi dispărute.
Peisaj la Balcic de Ion Ţuculescu vine din colecția sculptorului Vasile Vasiliu-Falti. Evaluată la 25.000 - 35.000 de euro, a fost realizată în perioada 1934-1938, în care tânărul Ion Țuculescu, student încă la facultățile de Medicină și Științe Naturale, se reapuca de pictură. Călătoria a reprezentat factorul decisiv în reluarea și interpretarea în limbaj pictural a lucrului văzut. Turcia și Grecia, descoperite în acel prim voiaj, vor reintra în vizorul artistului câțiva ani mai târziu, de astă dată peisajele devenind cu adevărat creații ale unui pictor desăvârșit. Mangalia și Balcic apar și ele în itinerariile lui Țuculescu, în special în cursul anului 1937, atunci când pictorul dedică o serie importantă atât în ulei cât și în pastel și acuarelă, arătându-și aplecarea către peisajul postimpresionist. Aceasta este perioada în care peisajul devine motivul preferat al lui Țuculescu și, chiar dacă stilul se modifică, perspectiva și orizontul, tipice unei vederi, vor persista și în “încâlcita” perioadă expresionist-abstractă.
O altă opera de Ion Ţuculescu este Fermier (12.000 - 18.000 de euro), pictată în 1939.
Țuculescu nu a fost un portretist prin excelență și nu și-a asumat acest gen doar din considerente formale, ci mai mult drept o exteriorizare a unor experiențe cognitive. De fapt aceasta este și cheia de citire a portretelor acestuia, având în vedere chipurile ce alcătuiesc micul ciclu specific - excluzând de aici cele câteva Autoportrete. În anul 1939, Țuculescu introduce în galeria de portrete câteva chipuri cu adevărat pitorești. Măștile africane și asiatice vor duce la apariții ciudate, inedite și nemaiîntâlnite în cultura vizuală românească.
Descoprim în licitaţie mai multe creaţii semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886, Piteşti - 1975, Bucureşti), dintre care reţinem în mod special Tăietorul de lemne pictat în perioada 1930-1935, estimat la 1.800 - 2.500 de euro, Peisaj (uliță de sat) din 1945 provenind succesiv din colecția dr. Ioan Dumitrescu-Popovici, până în 1964, patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, între 1964 şi 2004 .
De mâna prolificului artist care a fost Octav Băncilă, remarcăm Natură statică cu pepene roșu și sticlă cu vin propus la 2.000 - 3.000 de euro.
În licitaţie sunt oferite câteva picturi de Sabin Bălaşa dintre care reţinem Contemplare, ce a aparţinut colecției Livia și Mircea Deac (2.500 - 3.500 de euro), Primul rod (7.000 - 10.000 de euro)
Să amintim şi Cochetărie, pictată în 1916 de Nicolae Vermont care este estimată la 4.000 - 7.500 de euro, Cusătoreasă opera din 1929 de Ipolit Strâmbu, propusă la 2.500 - 3.500 de euro,