Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozie, într-o locuință din Tulcea. Un bărbat de 72 de ani a murit

Explozie, într-o locuință din Tulcea. Un bărbat de 72 de ani a murit

O explozie urmată de un incendiu a avut loc sâmbătă dimineața într-o locuință din localitatea Niculițel, județul Tulcea. Un bărbat de 72 de ani a murit.

Potrivit ISU Tulcea, pompieri și voluntari din cadrul SVSU, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit în localitatea Niculițel la o explozie urmată de incendiu într-o locuință.

La sosirea echipajelor, ardeau bunurile dintr-o cameră de locuit și o bucătărie.

Deoarece existau informații că un bărbat a fost surprins de explozie în interiorul camerei, concomitent cu acțiunea de stingere pompierii au început și căutările sub dărâmături.

Astfel, aceștia au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat de 72 de ani, care avea arsuri pe întreaga suprafață a corpului.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a exploziei a fost o acumulare de gaz de la butelie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: explozie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri