Jurnalul.ro Ştiri Locale Explozii şi panică printre locuitorii unui cartier din Timişoara

Explozii şi panică printre locuitorii unui cartier din Timişoara

Noaptea trecută a fost una de coşmar pentru mai multe zeci de timișoreni care locuiesc pe Calea Martirilor (Girocului). Oamenii au fost treziți din somn de mai multe explozii.

Când au ieșit din case, locatarii au văzut două mașini cuprinse de flăcări înalte de peste cinci metri. Cauciucurile autoturismelor explodau, făcând un zgomot asurzitor. Focul puternic a mistuit complet cele două autoturisme după care s-a extins la altele două, aflate în apropiere.

Disperați că incendiul s-ar putea extinde și mai mult, oamenii au sunat imediat la 112. La fața locului au sosit două autospeciale de la Pompieri care au reușit să lichideze focul. Bulevardul a fost închis și zona izolată pentru ca nimeni să nu fie rănit.

Proprietarii mașinilor făcute scrum sunt de părere că focul a fost pus intenționat. Acum, pompierii și polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care au ars cele patru mașini.

Sursa: pressalert.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri