Mai mult de 100 de lucrări de gravură şi litografii semnate de Francisco de Goya şi Salvador Dali, toate aparţinând colecţiei de artă europeană privată a avocatului George Şerban, vor putea fi văzute de public, începând de vineri, la Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino din Buşteni.
Expoziţia, intitulată „Goya & Dali. Controversials”,este un proiect rar în spaţiul cultural european şi nu numai. Expoziţia este dedicată celor doi artişti spanioli renumiţi, care au făcut istorie atât prin arta lor, cât şi prin controversele stârnite odată cu aceasta.
„<Expoziţia Goya & Dali. Controversials> organizată la Buşteni este rodul colaborării dintre Muzeul Naţional Brukenthal, Colecţia George Şerban şi Castelul Cantacuzino. Proiectul expoziţional a demarat în anul 2021, cu prilejul aniversării a 275 de ani de la naşterea lui Goya şi împlinirii a 140 de ani de relaţii diplomatice România - Spania. Expoziţii cu lucrări semnate de Goya au fost organizate la Iaşi, Bistriţa şi Oradea, iar în toamna anului 2021 în Parlamentul României, cu prilejul Zilei Naţionale a Spaniei. Anul acesta, expoziţia <<Goya şi Dali, Blestemul războiului>> a fost vernisată la Muzeul Naţional Brukenthal, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. De această dată, expoziţia prezentă la Buşteni aduce în premieră mai multe lucrări realizate de Dali folosindu-se de gravurile lui Goya. Aşadar, invităm publicul la cea mai mare expoziţie cu lucrări Goya şi Dali realizată în România. Observăm într-o perioadă controversată şi bulversată ca cea din zilele noastre că, în decursul istoriei, au existat derapaje care au adus suferinţă şi durere. Cunoaşterea istoriei, povestită de această dată prin artă, ne ajută să înţelegem că omul de multe ori poate lupta împotriva omului, iar istoria ar trebui să ne maturizeze şi să ne conştientizeze şi mai mult că, în diferite locuri de muncă ocupate, unele decizii pot avea şi efecte dezastruoase. Această expoziţie, dincolo de efectul şi modernitatea artistică, are şi un puternic mesaj”, a declarat Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei şi managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal.
Proiectul expoziţional "Goya & Dali. Controversials" aduce în atenţia publicului două personalităţi artistice spaniole pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare. Concentrându-se în jurul faimoasei serii de
80 de gravuri, intitulată “Los Caprichos” şi realizată prima dată de Goya spre finalul secolului XVIII, fiind reluată, apoi, de Salvador Dali în secolul XX, expoziţia prezintă satira celor doi artişti la adresa societăţii, valabilă până în zilele noastre. Vor fi afişate 32 dintre “Capriciile” lui Francisco de Goya şi 14 litografii originale din seria „Capriciilor” realizată de Dali. Printre lucrările Goya se numără “Somnul raţiunii naşte monştri”.
În cadrul expoziţiei, vizitatorii vor putea admira şi gravuri din seria completă "Tauromaquia", ce prezintă luptele spaniole cu tauri în viziunea lui Goya, dar şi o parte din ciclul "Dezastrele războiului", ce cuprinde mărturii ale aceluiaşi artist, care a fost martor la invazia napoleoniană din Spania şi la revoltele conaţionalilor săi, alături de câteva litografii realizate după operele celebre ale pictorului Salvador Dali.
Expoziţia "Goya & Dali. Controversials" va fi deschisă publicului până la 26.02.2023. Mai multe detalii sunt disponibile online, pe adresa www.cantacuzinocastle.com.
Muzeul Naţional de Artă al României va organiza în 2023 o amplă expoziţie dedicată lui Nicolae Grigorescu, la 185 de ani de la naştere
Muzeul Naţional de Artă al României va deschide la 15 mai 2023, la aniversarea a 185 de ani de la naşterea pictorului Nicolae Grigorescu (1838-1907), o amplă expoziţie reunind lucrări majore din patrimoniul propriu, cel mai amplu şi valoros din ţară, circumscrise ilustrării celor mai populare teme ale creaţiei sale. O selecţie dintre acestea, de mari dimensiuni, sunt prezentate într-un medalion expoziţional cu caracter de avanpremieră în Galeria de Ară Modernă Românească începând de joi, 3 noiembrie 2022.
Sunt incluse lucrările realizate în tehnica ulei pe pânză cu titlurile: "Întoarcerea de la câmp" (1901), "Întoarcerea de la târg" (1905-1907), "Fata cu doniţă" (1888-1893), "Turma" (1883-1890), "La izvor" (1886-1895).
„Semnalăm importanta aniversare a pictorului nostru naţional şi anunţăm ampla expoziţie pe care i-o vom dedica în anul 2023. Oferim acum publicului spre cunoaştere şi delectare doar o mică parte a excepţionalelor lucrări care vor figura în ceea ce sperăm să fie un mare succes de public al anului viitor.
Vizitatorii noştri vor avea ocazia să vadă cele mai reprezentative lucrări ale lui Nicolae Grigorescu într-o etalare expoziţională în acord cu cele mai bune practici din domeniu.
Ne asumăm, astfel, primii în domeniul patrimoniului de artă, omagierea celui care este considerat fondatorul picturii moderne din România, în acord cu misiunea noastră de reprezentare a valorilor culturale la nivel naţional” spune Călin Stegerean, director general al MNAR. Sursa