Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Expunerea băncilor străine pe România şi-a accelerat creşterea în T4/2020 - analiză

Expunerea băncilor străine pe România şi-a accelerat creşterea în T4/2020 - analiză

Expunerea băncilor străine pe România a crescut într-un ritm accelerat în ultimul trimestru de anul trecut, de la 12,8% în T3 la 20% în T4, până la 29 mld. dolari (nivelul maxim din septembrie 2016), evoluţie care confirmă perspectivele bune pentru dinamica economiei interne pe termen scurt şi mediu

„Expunerea băncilor străine pe sectorul bancar a accelerat de la 13% an/an în T3 la 26,7% an/an în T4. În 2020 acest indicator a consemnat un avans de 9,5% an/an în medie. Totodată, expunerea băncilor străine pe sectoare nonbancare a accelerat de la 12,8% an/an în T3 la 15,9% an/an în T4, la 17,1 mld. dolari (avans cu 12,6% an/an în anul pandemic 2020)“, a comentat Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.

Exprimată în euro expunerea băncilor străine pe economia României a accelerat de la 5% an/an în T3 la 13,2% an/an în T4/2020 şi a consemnat o dinamică medie anuală de 8,6% în 2020.

„Majorarea semnificativă a expunerii băncilor străine pe România exprimă premise foarte bune pentru dinamica economiei interne în trimestrele următoare. În scenariul macroeconomic central BT (actualizat recent) prognozăm creşterea PIB-ului României cu un ritm mediu anual de peste 5% în anul 2021“, a mai spus Rădulescu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: banci in romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri