Jurnalul.ro Ştiri Observator Extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale de Paşte

Extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale de Paşte

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) organizează, sâmbătă, o extragere ocazională a Loteriei Bonurilor Fiscale, cu prilejul Paştelui, unde vor participa bonurile emise în perioada 21 ianuarie - 31 martie 2019, a anunţat MFP.

Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

"Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Sâmbătă, 27 aprilie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată luni, 29 aprilie 2019, pe TVR1, începând cu ora 00:30. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare", menţionează sursa citată.

Extragerea va fi realizată cu urnele şi bilele pe care Loteria Română le utilizează pentru tragerile loto. Comisia de supraveghere va fi formată din câte un reprezentant al MFP, al ANAF şi al CNLR. Bilele şi urnele vor fi verificate în prezenţa comisiei înainte de tragere.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea 'conform cu originalul', pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF. În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.AGERPRES

Subiecte în articol: Loteriei bonurilor fiscale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri