Principalele grupuri politice din Parlamentul European au împiedicat miercuri extrema dreaptă să obţină posturile de preşedinte ai comisiilor parlamentare pe care le urmărea, relatează AFP.
Grupul Identitate şi democraţie (ID), în care se află eurodeputaţii Adunării Naţionale (RN) a lui Marine Le Pen şi ai Ligii din Italia, vizau, în primul rând, să obţină şefia comisiei pentru agricultură şi pe cea a comisiei pentru afaceri juridice.
Însă PPE (dreapta), social-democraţii, liberalii din Renew Europe şi Verzii au realizat un "cordon sanitar" pentru a-i bloca pe candidaţii grupului ID.
Franţuzoaica Maxette Pirbakas (RN) nu a obţinut numărul de voturi necesare pentru a obţine preşedinţia comisiei de agricultură, atribuită cu o largă majoritate germanului Norbert Lins (PPE).
În acelaşi mod, francezul Gilles Lebreton (RN) a eşuat în obţinerea preşedinţiei comisiei însărcinate cu afacerile juridice, atribuită britanicei Lucy Nethsingha, membră a grupului Renew Europe.
Este o "negare a democraţiei", a afirmat Lebreton, declarând că grupului ID, al cincilea ca număr de membri din hemiciclul european, "ar fi trebuit să i se atribuie un număr de posturi de responsabilitate echivalente cu ponderea sa electorală".
Regula de repartizare a posturilor cheie care este utilizată în Parlamentul European este concepută pentru a reflecta ponderea grupurilor politice. Acestea aplică o formulă matematica complexă aşa-numită "metoda Hondt" pentru a regla respectivul echilibru.
Aplicarea acestei metode i-ar fi permis extremei drepte să obţină cele două posturi de preşedinte de comisii pe care le dorea. Însă principalele grupuri politice din Parlamentul European s-au înţeles să le blocheze drumul în urma votului de confirmare care a avut loc miercuri.
Grupurile politice consideră că extrema dreaptă nu are legitimitate să revendice posturi într-o instituţie pe care, potrivit lor, nu o respectă, notează AFP.
Comisiile parlamentare joacă un rol cheie în activitatea PE. Ele sunt în prima linie în negocierile textelor legislative cu Comisia şi statele membrele, înaintea voturilor în sesiune plenară.
AGERPRES