S-a vorbit și s-a scris foarte mult, mai ales în primii ani de după Decembrie *89, despre ,,literatura de sertar’’. Adică despre acele scrieri-beletristice, filosofice sau politice- ale căror idei nu se aliniau doctrinei partidului unic și care,în cazul în care ar fi circulat la lumina zilei, puteau reprezenta adevărate dinamite pentru regim. Iar, pentru a defini cât mai sugestiv fenomenul, a fost lansat și un generic și anume ,,literatura de sertar’’. Scrieri care nu puteau vedea lumina tiparului la editurile de stat așa încât, în lipsa unor edituri particulare, textele subversive circulau în varianta dactilografiată sau chiar în manuscris. Variantă dactilografiată care, la rândul ei, era tot mai greu să fie realizată de vreme ce mașinile de scris trebuiau înregistrate la ,,organe’’.
Așa s-a născut fenomenul ,,samizdat’’ care a reprezentat o reală amenințare pentru monopolul politic al vremii și care,incontestabil, a contribuit la radicalizarea conștiințelor civice și politice responsabile din fostul bloc comunist. Fenomen care s-a manifestat și în România, cel mai mediatizat caz fiind, după cum ne amintim, cel al Motanului Arpagic, de pe urmă căruia conducerea revistelor Amfiteatru și Viața Studențească- în frunte cu regretatul Stelian Moțiu- a fost demisă! Dar, pentru a fi corecți până la capăt trebuie să spun că încă prin anii 1967-1968, adică în perioada acelui relativ dar real dezgheț politic și cultural, au existat acte de cenzură brutală, așa cum s-a întâmplat cu tirajele acelor ediții ale revistei ,,Luceafărul’’în care au apărut, mai întâi, nuvela lui Dumitru Radu Popescu ,,Leul albastru’’ și, ceva mai târziu, ,,Reconstituirea’’ de Horia Pătrașcu. Cea din urmă fiind ecranizată de Lucian Pintilie, după care filmul respectiv a fost și el interzis.
Fapt de la sine înțeles, după ruptura categorică,ireversibilă cu vechiul regim toată lumea s-a așteptat să intrăm într-o altă eră, aceea a unei voioase,libere cugetări. Dar uite că, în mod surprinzător- sau numai aparent surprinzător!-, în anul în care se vor împlini trei decenii de la însângeratele evenimente din Decembrie 1989 ne este dat, unora sau altora dintre noi, să ne confruntăm cu o nouă formă de cenzură. Și asta exact pe acel canal de socializare care, chiar în aceste zile, împlinește 25 de ani de când a fost lansat și se bucură de o binemeritată audiență și de un solid prestigiu pe toate meridianele lumii.
Dar, spre nu a mai lungi vorba,haideți să vă spun ce s-a întâmplat. De fapt, să reiau un subiect despre care am mai scris cu câteva zile în urmă tot aici, în jurnalul.ro, atunci când v-am povestit că două articole ale mele, apărute în ediția electronică a gazetei și pe care le-am reluat pe pagina mea de Facebook și l-am trimis altor prieteni din cercul utilizatorilor acestui canal de socializare, au fost blocate de către administratorul paginii sub cuvânt că ,,încalcă standardele comunității’’. Motiv pentru care am luat la mână textele cu pricina și,oricâtă bunăvoință aș fi manifestat, nu am găsit un motiv care să susțină acuzația atât zdrobitoare care mi-a fost adusă. Ba,să nu greșesc, un motiv( mai degrabă un pretext!) am găsi și anume acela că, în amândouă articolele povesteam despre un anume fel de dezinformare care a circulat intens și pe paginile de Facebook. Este vorba despre publicarea unei scrisori deschise pe care, cu un an în urmă, o distinsă doamnă- din nefericire,recent mutată la cele veșnice- a adresat-o Sorinei Pintea, ministrul sănătății, cerându-i sprijin pentru a fi trimisă la tratament într-o cinică din Germania. Atât și nimic mai mult nu a mai existat pe paginile de socializare, ceea ce a lăsat să se creadă că această scrisoare a rămas fără răspuns din partea doamnei ministru.De unde, pe bună dreptate,au urmat comentariile extrem de critice care sancționau lipsa de receptivitate și chiar lipsa de omeni a autorităților, nu puține dintre ele făcând referire directă la partidele coaliției de guvernare, în special la PSD. La scurtă vreme după ce am publicat primul articol, am primit din partea doamnei Rodica Nassar, secretar de stat la Ministerul Sănătății, un mesaj prin care mă informa că,în realitate, autoarea scrisorii deschise a primit sprijin din partea ministerului și a mers la Hamburg, beneficiind astfel de serviciile medicale de care avea nevoie. În conformitate cu elementarele reguli ale deontologiei gazetărești am scris un al doilea articol, în care am prezentat declarația doamnei secretar de stat, corijând lacuna gravă de informare pe care au indus-o mesajele pe acest subiect. După care , la scurtă vreme, am primit mesaj de la administratorii paginii de Facebook în care eram avertizat că postarea mea ,,încalcă regulile comunității’’. Drept care a fost blocată pe paginile de Facebook. Fiind,apoi, blocat și accesul public la primul text, tot pe motiv de ,,încălcare’’ etc,etc,etc…
Am semnalat situația- ca să nu îi spun mai direct:anomalia- prietenilor mei de pe pagina de Facebook,dintre care, nu puțini, mi-au indicat cum că am comis, în cele două texte, aceeași încălcare a regulilor comunității. Și anume că am spus până la capăt adevărul și, în acest fel, am devoalat manipularea care a circulat pe seama acestui dureros subiect. În legitimă apărare fiind, am scris un articol care a apărut tot aici, la jurnalul.ro, și în care am vorbit,cu subiect și predicat, despre dublul standard cu care operează administratorii Facebook. Aveam în vedere faptul că postările mele, în care arătam că blamarea doamnei ministru Sorina Pintea și trimiterile dure la lipsa de umanism a PSD-iștilor erau nemeritate, au fost considerate ca ,,încălcări ale standardelor comunității’’, în vreme ce duiumul de postări cu o anume adresă politică- dintre care ,,muie PSD’’ era cea mai delicată-, zburdă în voie și nu dau nimănui bătaie de cap. Vezi,bunăoară, și mesajele, de pe anumite pagini de Facebook, în care pensionarii sunt trimiși să moară fiindcă ei votează, ca tâmpiții PSD-ul, dar și injuriile cu care sunt complimentate mamele sau alte rubedenii ale celor care nu sunt înregimentați sub steagul de luptă al lui #rezist.
Cu asta credem că am pus punct discuției. Se vede,însă, treaba că m-am înșelat amarnic, fiindcă, mai nou și mai nou, constat că și texul meu apărut, aseară, la jurnalul.ro, în care comentam evenimentul prezenței Laurei Kovesi pe lista scurtă a candidaților pentru postul de șef al Parchetului UE, a intrat și el sub aceeași restricție. Bineînțeles, tot pentru că ,,încalcă standardele comunității’’.Comunitate care, după cum poate constata orice om de bună credință, permite slobozirea unei Niagare de aclamații cu ocazia anunțării acestei vești, la pachet cu un potop de amenințări pe adresa celor care au cutezat să nu creadă în supremația Slujirii și în atotputernicia Sistemului. Mesaje care, bag de seamă că nu încalcă regulile comunității, ba chiar aș spune că le și confirmă! Reguli ale dublului standard, despre care înțelepciunea românească are un generic pe măsură:,,pentru unii- mumă,pentru alții-ciumă’’.
Pus, încă o dată, în aceeași situație de cenzurat în social media,nu am avut ce face decât să scriu aceste rânduri și ,trimițându-le spre publicare prietenilor de la jurnalul.ro. Pe car îi rog să îmi spună dacă, prohibit pe Facebook fiind, nu cumva numele meu le-ar putea aduce oarece neplăceri. Așa încât ar trebui să mă retrag din frumoasa familie de colaboratori ai gazetei și să mă resemnez în postura de autor al unui alt fel de literatură de sertar, varianta anul de grație 2019.
Până să primesc răspuns și ,dacă tot am deschis discuția, tarea aș mai vrea să întreb: nu există nici-o autoritate care să monitorizeze și să spună ,,stop’’, unor asemenea abuzuri? Întrebare la care, sincer să fiu, teamă îmi este că voi primi și răspunsul de-acum clasic:,,Altă întrebare?...’’