Jurnalul.ro Ştiri Observator FACIAS dă în judecată Casa de Pensii și cere indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de români

FACIAS dă în judecată Casa de Pensii și cere indexarea pensiilor pentru 4,9 milioane de români

de Redacția Jurnalul    |   

FACIAS apără în instanță drepturile celor 4,9 milioane de pensionari și cere judecătorilor să oblige Casa Națională de Pensii să aplice indexarea anuală a pensiilor

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a acționat în instanță Casa Națională de Pensii Publice pentru decizia abuzivă de a suspenda indexarea anuală a pensiilor. Demersul FACIAS vizează apărarea dreptului legal la indexarea pensiei pentru aproape 4,9 milioane de pensionari, una dintre cele mai numeroase și vulnerabile categorii sociale din România.

În cererea depusă la Curtea de Apel București, FACIAS a solicitat obligarea Casei Naționale de Pensii Publice să dispună inițierea demersurilor pentru indexarea anuală a valorii punctului de referință și sesizarea Curții Constituționale a României cu privire la decizia abuzivă de înghețare a punctului de pensie la nivelul anului 2024

Pentru milioane de pensionari români, înghețarea pentru al doilea an consecutiv a punctului de pensie reprezintă o pierdere de venit într-o perioadă în care scumpirile au redus drastic puterea de cumpărare. Valoarea punctului de referință, indicatorul în funcție de care se calculează pensiile, a fost menținută la 81 de lei în 2025 și păstrată la același nivel și pentru 2026. În același interval, rata medie a modificării prețurilor de consum a fost de 5,6% în 2024 și de 7,3% în 2025, iar inflația anuală a ajuns la 9,3% în februarie 2026.

Acest blocaj contravine art. 84 alin. (3) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, potrivit căruia valoarea punctului de referință se majorează anual, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației și cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Cu toate acestea, pentru anul 2025, Guvernul a menținut valoarea punctului de referință la 81 de lei prin Ordonanța de urgență nr. 156/2024, iar pentru anul 2026, art. XXXI din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a păstrat aceeași valoare și a amânat aplicarea indexării până în 2027.

În acțiunea depusă în instanță, FACIAS precizează că, după plângerea prealabilă adresată Casei Naționale de Pensii Publice, instituția a refuzat să intervină, limitându-se să invoce lipsa inițiativei legislative și să reia prevederile legii care blochează indexarea, fără să ofere o soluție reală pentru pensionarii afectați.

Prin urmare, FACIAS a arătat instanței că statul a transferat asupra pensionarilor efectele unei decizii bugetare care contrazice chiar legea sistemului public de pensii. Indexarea nu este o favoare administrativă, ci mecanismul prin care statul protejează valoarea reală a pensiei în fața inflației. În aceste condiții, FACIAS solicită aplicarea mecanismului legal de indexare și încetarea practicii prin care drepturi prevăzute expres de lege sunt suspendate succesiv prin acte fiscal-bugetare abuzive.

FACIAS va continua toate demersurile juridice pentru apărarea drepturilor celor aproape 4,9 milioane de pensionari români care se confruntă cu un abuz tocmai într-o perioadă în care inflația continuă să le reducă valoarea reală a pensiilor.

Subiecte în articol: indexare pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri