O familie care s-a mutat în mediul rural, într-o casă din pământ, a construit o sobă cu clopote.
"Salutare oameni frumosi!
Va prezint soba noastra cu clopote, foarte economica si eficienta, realizata de soțul meu, care nu este sobar, dar se pricepe foarte bine sa meşterească lucruri.. prin casa
Focul il facem o data la 2-4 zile, caldura mentinandu-se foarte bine chiar si spre final la 20-19 °
Locuim intr-o casa veche din 1986~ din pamant, cumparata acum 2 ani, dar ne-am mutat acum cateva luni, pentru ca acum am reusit sa o renovam cat de cat, iar peretii respira foarte bine, ferestrele sunt din lemn cu geam, caldura risipindu-se mai usor, dar cu toate acestea soba este foarte eficienta pentru ca se mentine calda multe zile, 2 zile cel putin stam in maneca scurta, la 28-25°
(Acest model de final al sobei arata dupa propriul nostru buget, dar soba se poate face mult mai mare, se poate pune usa mai mare etc)
Ps: Pentru sceptici exista google", scrie Lara Viviene Cojocaru pe pagina Mutat la țară - Viața fără ceas.
Principiul sobei cu clopote
Răspândită în Rusia, soba cu clopote folosește drept combustibil lemnul și se bazează pe arderea completă a gazelor în focar și în primul clopot, încălzindu-se mai mult în partea de jos (spre deosebire de sobele clasice care sunt mai calde în partea superioară). Gazele se deplasează pe distanța dintre cele două clopote pe principiul circulației libere, cele fierbinți urcând spre tavan iar cele reci coborând în josul clopotului și eliminându-se pe coș. Această sobă nu are nevoie astfel de canale de circulație a fumului.
Gazele de ardere ajung în primul clopot unde se realizează arderea completă, fiind amplificată de pereți și de bolta fierbinte a clopotului. Prin spațiul de trecere din partea de jos a primului clopot, gazele intră apoi în cel de-al doilea clopot unde staționează căldura rămasă după trecerea din primul clopot. Apoi gazele se răcesc și coboară în partea inferioară a celui de-la doilea clopot, ieșind apoi de coș.
Efectul este cel de separator de căldură automat care nu permite răcirea clopotelor la intrarea aerului rece, astfel încât soba păstrează mai mult timp căldura.
Caracteristici:
- se încălzește mai mult la bază decât la vârf, ceea ce permite menținerea căldurii la nivelul podelei
- temperatura se menține constantă timp de circa 24 de ore
- nu crapă zidăria sobei
- nu se adună cenu;ă ori funingine pe pereții interiori ai sobei deoarece gazele se ard complet în focar și în primul clopot
- nu necesită întreținere specială
- nu poluează