Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Fânul grec, cel mai bun afrodisiac natural şi remediul ideal pentru femeile de vârsta a treia

Fânul grec, cel mai bun afrodisiac natural şi remediul ideal pentru femeile de vârsta a treia

Schinduful este apreciat şi cultivat pentru proprietăţile sale medicinale încă din antichitate, mai ales pentru calităţile de afrodisiac şi pentru revitalizarea întregului organism, fiind un agent de resuscitare a celor mai importante funcţii ale corpului uman. 

Trigonella foenum-graecum este o plantă erbacee, anuală, care face parte din familia leguminoaselor Fabaceae, ordinul Fabales, genul Trigonella. Numele latin al speciei, foenum-graecum, se traduce prin "fân grec", acesta fiind o referire la mirosul puternic de fân uscat. Este originar din Orientul Mijlociu şi India şi cultivat în întreaga lume ca o cultură semiaridă. Cel mai mare producător este India. 

Este o plantă a cărui tulpină creşte până la 60 cm înălţime, fiind cilindrică şi fistuloasă. Frunzele ovale sunt asemănătoare trifoiului, au aproximativ 2 cm lungime şi sunt grupate câte trei pe peţiol. Schinduful înfloreşte din mai până în iunie. Florile mici, alb-gălbui şi la bază violet, dezvoltă păstăi subţiri, lungi de 10 cm, care conţin seminţe dure, dreptunghiulare sau rombice, de culoare galben-maronie. Întreaga plantă emană un miros puternic, uşor asemănător cu leuşteanul. Seminţele măcinate au o aromă puternică şi un gust dulce-amărui, amintind de zahăr ars. 

Schinduful are o perioadă de vegetaţie de patru luni, se recoltează, cu tot cu rădăcină şi păstăi când acestea au îngălbenit şi se pune la uscat, apoi seminţele sunt treierate şi uscate. 

Seminţele plantei sunt foarte bogate în minerale, vitamine şi alte substanţe, principalii constituenţi fiind: mucilagii, nucleoprotide, albumine, ulei fix trigonelină (alcaloid), colină, ulei volatil, fitosterină, tanin, saponine, hidraţi de carbon, săruri de fier, magneziu, fosfaţi, precum şi saponină steroidică, ce ajută la producţia de hormoni sexuali. Frunzele de schinduf conţin o cantitate mare de apă, carbohidraţi, proteine şi calciu (100 gr. frunze au un aport de 40% din necesarul zilnic). 

Seminţele care se dezvoltă în păstăi se folosesc în bucătărie în ţările asiatice, încă din antichitate, drept condiment: fie uscate, adăugate în amestecuri tradiţionale (curry), fie încolţite, ca o verdeaţă picantă, în salate. Acestea constituie un ingredient comun în preparate din subcontinentul indian. Frunzele de schinduf proaspete sunt de asemenea un ingredient în unele reţete de curry indian. Printre utilizările tradiţionale ale schindufului se numără şi cea de plantă furajeră, servind ca nutreţ pentru vite. În agricultură, planta este folosită şi ca îngrăşământ verde. În Europa nordică, călugării benedictini au încercat să aclimatizeze această plantă în sec. al VII-lea, după care a fost întrebuinţată timp îndelungat în medicina populară. 

Pentru obţinerea de preparate medicinale se prelucrează seminţele sub formă de pulbere, macerat, decoct. 

Sub formă de cataplasme sau de bandaje, schinduful se utilizează în tratarea unor afecţiuni dermatologice, cum ar fi plăgile, rănile ulcerate, furunculozele, dureri musculare, dureri şi umflarea ganglionilor limfatici (limfadenita), durere la degetele de la picioare (gută), răni şi eczeme, potrivit webmd.com. Seminţele produc un mucilagiu puternic, fiind folosite în tratarea inflamaţiilor şi a ulcerelor de stomac. Atunci când este amestecat cu apă, mucilagiul se extinde şi devine o alifie gelatinoasă ce poate fi folosită pentru ţesuturile iritate. 

Se recomandă consumul de schinduf în cazuri precum: pierderea poftei de mâncare, indigestie, constipaţie, gastrită, combaterea durerilor menstruale, sindromul de ovar polichistic, obezitate etc. Infuzia combinată de schinduf este importantă pentru menţinerea sănătăţii femeilor de vârsta a treia, schinduful prevenind pierderile masive de calciu care determină apariţia osteoporozei şi ajutând la menţinerea tonusului ţesuturilor şi la preîntâmpinarea apariţiei cancerului mamar şi ovarian, prin reglarea glandelor endocrine. Este de asemenea utilizat pentru a îndepărta condiţiile care afectează sănătatea inimii, cum ar fi "rigidizarea arterelor" (ateroscleroza), precum şi pentru nivelurile sanguine ridicate ale anumitor grăsimi, inclusiv a colesterolului şi a trigliceridelor. 

Beneficiile pentru sănătate ale schindufului includ şi eliminarea anemiei, a febrei, mătreţii, tulburărilor de stomac, icterului, tulburărilor respiratorii, ulceraţiilor la nivelul gurii, durerilor în gât, a diabetului şi a insomniei, potrivit medicinei ayurvedice şi chineze. Este benefic în îngrijirea părului şi a sistemului imunitar, oferind protecţie împotriva gripei şi a diferitelor infecţii. Schinduful este indicat în cazul boli de rinichi, o boală cu deficit de vitamina numit beriberi, tuberculoză, tuse cronică, buze crăpate, chelie, cancer, boala Parkinson. 

Seminţele de schinduf conţin 25% galactomanan şi fibre solubile naturale care determină o reducere a bolilor cardiovasculare. Studiile arată că un consum de schinduf ajută la reducerea nivelului de colesterol, prin reducerea nivelului colesterolul rău (LDL) în mod semnificativ, prevenind diverse boli, precum ateroscleroza, infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral, potrivit pcfarm.ro. 

Schinduful mai ajută şi la atenuarea diabetului zaharat de tip II. Potrivit unui studiu, aceasta poate ajuta, de asemenea şi persoanele cu diabet zaharat de tip I. Cercetătorii indieni au arătat că schinduful adăugat în dietele pacienţilor cu diabet zaharat tip I a contribuit la scăderea nivelului de zahăr în urină cu 54%. Din cauza prezenţei galactomananului din fibre naturale, schinduful încetineşte viteza cu care zahărul este absorbit în fluxul sanguin. 

Cele mai multe dintre beneficiile pentru sănătate ale schindufului se datorează prezenţei saponinelor şi fibrelor pe care le conţine. 

Singurul efect secundar observat la persoanele care consumă cantităţi mari de schinduf este o uşoară tulbure gastro-intestinală. Nu este recomandat consumul plantei în timpul sarcinii, deoarece aceasta poate duce la pierderea sarcinii, datorită efectului său puternic asupra sistemului reproductiv feminin potrivit organicfacts.net. AGERPRES

Subiecte în articol: Schinduf
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri