Jurnalul.ro Ştiri Social Fără ajutor prenatal pentru gravide

Fără ajutor prenatal pentru gravide

de Theodora Şutiu    |   

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, în calitate de for decizional, o propunere de lege iniţiată de 32 de deputaţi şi senatori PSD, prin care statul se obliga să le acorde gravidelor 500 de lei pe lună pentru consultaţiile prenatale.

Proiectul a fost respins pe motiv că „măsurile propuse conduc la cheltuieli bugetare suplimentare” prin încălcarea prevederilor legale potrivit cărora nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. „Prezenta lege are ca scop stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale prin acordarea gratuită, pentru fiecare nou-născut viu, a unui sprijin material care constă în produse de îmbrăcăminte şi îngrijire la nivelul indicatorului social de referinţă”, prevedea iniţiativa legislativă.

Totodată, proiectul spunea că sprijinul material se acordă o singură dată la ieşirea din spital sau la eliberarea certificatului de naştere doar dacă gravida s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi că valoarea în lei a sprijinului material se va actualiza anual prin Hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.

Subiecte în articol: ajutor prenatal gravide
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri