Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Viitorul Constanţa, campioană naţională în premieră. FCSB atacă la TAS

FC Viitorul Constanţa, campioană naţională în premieră. FCSB atacă la TAS

FC Viitorul Constanţa a câştigat în premieră titlul de campioană naţională la fotbal, sâmbătă, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), pe teren propriu, la Ovidiu, în etapa a 10-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului.

FC Viitorul, echipă antrenată şi patronată de Gheorghe Hagi, a reuşit o performanţă istorică, graţie golului marcat de Gabriel Iancu (65), dintr-un penalty acordat în urma unui duel între Ionuţ Larie şi Florinel Coman.

FC Viitorul are acelaşi număr de puncte în clasament ca FCSB, dar departajarea s-a făcut în urma rezultatelor directe din play-off, echipa lui Hagi câştigând cu 3-1 pe teren propriu şi remizând la Bucureşti, 1-1.

Pentru prima oară în ultimii 39 de ani trei echipe au avut şanse la titlu înaintea ultimei etape, FC Viitorul, FCSB şi Dinamo.

Citeste si Gigi Becali: Eu vreau să se facă dreptate. Mergem la TAS și vedem cine e campionul


FCSB a învins-o cu 3-0 pe CS Universitatea Craiova şi a ocupat astfel locul al doilea în clasament. După ce a marcat două goluri, atacantul Denis Alibec a încheiat meciul în galeria ''roş-albaştrilor'', unde s-a dus după ce a fost schimbat.

Dinamo a remizat cu campioana de anul trecut, Astra Giurgiu, 1-1, în Ştefan cel Mare, încheind pe locul al treilea al podiumului.

FC Dinamo Bucureşti - AFC Astra Giurgiu 1-1 (1-1), stadion "Dinamo" - Bucureşti
Au marcat: Adam Nemec (40), respectiv Alexandru Ioniţă II (32).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) - CCA, Viorel Anghelinei (Galaţi) - LPF

FC Viitorul Constanţa - CFR 1907 Cluj 1-0 (0-0), Academia Gheorghe Hagi - stadion "Central" - Ovidiu
A marcat: Gabriel Iancu (65 - penalty).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Oradea); arbitru de rezervă: George Rădulescu (Bucureşti)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) - LPF

FCSB - CS Universitatea Craiova 3-0 (3-0), "Arena Naţională'' - Bucureşti
Au marcat: Denis Alibec (18, 43), Antonio Jakolis (44).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Ovidiu Artene (Vaslui), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Marcel Bîrsan (Bucureşti)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Ion Craiu (Bucureşti) - LPF
www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri