Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Viitorul, noul lider al Ligii I, după victoria cu Concordia

FC Viitorul, noul lider al Ligii I, după victoria cu Concordia

FC Viitorul Constanţa este noul lider al Ligii I de fotbal, după ce a învins-o în deplasare pe Concordia Chiajna, cu scorul de 2-1 (1-0), luni seara, în ultimul meci din etapa a 20-a.

FC Viitorul are un avans de două puncte faţă de următoarele două clasate, Gaz Metan Mediaş şi Steaua.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus prin golurile marcate de Romario Benzar (12), din lovitură liber de la 17 metri, şi Florin Purece (70), fost jucător al Concordiei, introdus după pauză.

Marian Cristescu (85) a marcat golul ilfovenilor, care au forţat egalarea pe final.

Concordia a avut şi o bară transversală, la un şut al lui Robert Răducanu (56).

În min. 55 al partide, un stâlp de nocturnă s-a stins, însă meciul a continuat. Becurile s-au reaprins apoi pe parcursul reprizei secunde.

FC Viitorul s-a impus şi în tur cu acelaşi scor.

FC Viitorul e neînvinsă de cinci meciuri, iar pe ultimele patru le-a câştigat.

Concordia a pierdut cele patru jocuri care au urmat după victoria cu Steaua.

Concordia a câştigat un singur meci cu Viitorul din zece jucate în campionat (4 victorii FC Viitorul, 5 egaluri).

CS Concordia Chiajna - FC Viitorul Constanţa 1-2 (0-1), Stadion "Concordia" - Chiajna
Au marcat: Marian Cristescu (85), respectiv Romario Benzar (12), Florin Purece (70).
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Daniel Hulubei (Vaslui); arbitru de rezervă: Dan Grigore Botescu (Bucureşti)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Valer Şulea (Braşov) - LPF
www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri