Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB umilită de Rapid pe Arena Națională. Lupta pentru titlu se încinge

FCSB umilită de Rapid pe Arena Națională. Lupta pentru titlu se încinge

de Redacția Jurnalul    |   

Rapid București a învins sâmbătă echipa FCSB în ultima etapă a sezonului regular din Superliga de fotbal. Rapidiștii au încins lupta pentru titlu din play-off deoarece s-au apropiat de FCSB.

Partida Rapid București-FCSB s-a disputat pe Arena Națională și a fost câștigată de gazde, 4-0. Scorul a fost deschis în minutul 33 de Paul Iacob, iar Albion Rrahmani a mărit avantajul în minutul 53. Ermal Krasniqi a înscris în minutul 74 pentru 3-0, iar Rrahmani a punctat din nou în minutul 82.

În urma acestui rezultat, Rapid o depășește pe CFR Cluj și urcă pe locul 2 în clasament. FCSB rămâne pe primul loc, dar diferența între primele două echipe va fi de doar patru puncte în play-off.

În ultima etapă din sezonul regular al Superligii de fotbal s-au desfășurat vineri cinci partide. Dinamo București a învins cu 1-0 UTA Arad, CFR Cluj a trecut cu același scor de Hermannstadt, iar Sepsi Sf.Gheorghe a învins în deplasare cu 2-1 pe Petrolul Ploiești. Partidele FC Botoșani-Farul Constanța și FC Voluntari-U Cluj s-au încheiat nedecise, scor 0-0. Din sezon au mai rămas de jucat partidele FCU Craiova-Universitatea Craiova, duminică, de la ora 20.45, și Oțelul Galați-Poli Iași, luni, de la ora 20.00.

FCSB, Rapid București, CFR Cluj, Univ.Craiova, Sepsi Sf.Gheorghe și Farul Constanța s-au calificat în play-off. Celelalte zece echipe vor juca în play-out. Clasamentul în play-off și în play-out va fi stabilit după înjumătățirea punctelor obținute de fiecare echipă în sezonul regular.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Arena Naţională Rapid FCSB
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri