Jurnalul.ro Ştiri Locale Femeie căzută într-o fântână publică din localitatea Traian, salvată de pompieri

Femeie căzută într-o fântână publică din localitatea Traian, salvată de pompieri

Un echipaj al Staţiei de pompieri Vînju Mare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi a salvat, sâmbătă, o femeie în vârstă de 41 ani căzută într-o fântână publică din localitatea Traian. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, Raluca Tîrcă, a declarat pentru AGERPRES că fântâna, cu o adâncime de 10 metri şi un diametru de 1,2 metri, nu era utilizată, întrucât nu avea apă. 

"Persoana în cauză a fost scoasă la suprafaţă în stare de conştienţă. A fost transportată la SJU din Drobeta Turnu Severin", a afirmat Tîrcă. 

În context, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Lidia Viziru, a precizat pentru AGERPRES că poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care femeia a căzut în fântână, ea fiind cunoscută cu afecţiuni psihice. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri