"Un autoturism, în care se afla o persoană, s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul, o femeie în vârstă de 42 de ani, a rămas încarcerat.
Către locul intervenției a fost dislocat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere.
Echipajul de descarcerare a procedat la extragerea victimei din autoturismul avariat și a predat-o echipajului medical SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
De asemenea, pompierii s-au asigurat ca nu există nici un pericol de izbucnire a unui incendiu.", transmite ISU Tulcea.