Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Agriculturii: prioritate pentru fermierii români în Portul Constanţa și restricționarea fluxului ucrainean

Ministerul Agriculturii: prioritate pentru fermierii români în Portul Constanţa și restricționarea fluxului ucrainean

de Redacția Jurnalul    |   

Oficialii români iau în considerare măsuri pentru a oferi fermierilor locali acces prioritar la portul Constanţa de la Marea Neagră în timpul sezonului de recoltare, a declarat o sursă din Ministerul Agriculturii pentru Reuters. Aceste măsuri ar putea restricţiona fluxul de cereale ucrainene.

Ucraina, unul dintre principalii exportatori de cereale din lume, şi-a văzut porturile blocate după invazia Rusiei şi a căutat rute de transport alternative prin statele vecine din Uniunea Europeană.

Chiar şi după ce un acord negociat de Naţiunile Unite şi Turcia a oferit Ucrainei acces limitat la trei dintre porturile sale de la Marea Neagră, Constanţa a devenit cea mai importantă rută de transport maritim alternativă a Ucrainei, care a gestionat aproximativ o treime din exporturile de cereale ucrainene de la invazia rusă.

Dar Portul Constanţa ar avea dificultăţi din cauza majorării cantităţilor de cereale din România şi Ucraina odată ce va începe recolta, în câteva săptămâni.

"Ministerul Agriculturii din România va propune în discuţiile cu Bruxelles şi Kiev o optimizare a fluxurilor comerciale de cereale către portul Constanţa pentru a proteja fermierii locali pe durata recoltei", a declarat o sursă din minister pentru Reuters.

Sursa nu a detaliat măsurile, dar a adăugat că o mai mare claritate cu privire la volumele aşteptate ar putea ajuta la organizarea fluxurilor de cereale.

Sezonul de recoltare începe în jurul lunii iulie, când coridorul de cereale din Marea Neagră al Ucrainei ar putea intra în colaps, şi se desfăşoară de obicei până în octombrie.

România este una dintre cele cinci ţări din estul Uniunii Europene care au înregistrat un aflux de cereale ucrainene de la invazia Rusiei, ceea ce a determinat UE să aprobe restricţii comerciale temporare şi un pachet de sprijin.

La apogeu, portul Constanţa a gestionat aproximativ 25 de milioane de tone de exporturi de cereale pe an.

România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din UE. Firma Agritel estimează recolta de grâu la 8,76 milioane de tone, în timp ce asociaţia de comerţ cu cereale Coceral o estimează la 9,57 milioane de tone, iar compania de consultanţă AGRIColumn la 10,5 milioane de tone.

Ucraina este un important producător şi exportator de cereale la nivel mondial, dar se aşteaptă ca producţia din acest an să fie redusă din cauza războiului la aproximativ 45 de milioane de tone de cereale, de la 53 de milioane în 2022. Prin comparaţie, compania românească AGRIColumn estimează că România va vea până la 21 de milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase disponibile pentru export în sezonul 2023/2024.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri