Un mănunchi de staruri în Curtea Palatului Papilor, o nouă aplicaţie pentru spectator… A început Festivalul de Teatru de la Avignon.
Jean Vilar afirma despre teatru că “este la fel de indispensabil vieţii ca pâinea şi vinul”. Cu 72 de ani în urmă, actorul şi regizorul fonda Semaine d’art, un fel de comuniune, o moştenire laică a misterelor medievale, mari fresce desfăşurate sub cerul liber, care ritmau viaţa oamenilor mai multe zile. Săptămâna de artă avea să devină Festivalul Internaţional de la Avignon, a cărui a 73-a ediţie se desfăşoară până în 23 iulie.
Cu un casting de lux regizorul Pascal Rambert evocă istoria Vechiului Continent: Emmanuelle Béart, Jacques Weber, Denis Podalydès, Audrey Bonnet, Marina Hands, Marie-Sophie Ferdane, Laurent Poitrenaux, Arthur Nauzyciel, Pascal Rénéric şi Stanislas Nordey.
Architecture, o piesă politică frumoasă şi gravă, este “o metaforă a familiei europene”, a afirmat directorul Festivalului, Olivier Py, adăugând: “O familie europeană sfâşiată, care şi-a imaginat ce dorea să fie înainte de a se prbăbuşi în ea însăşi”. Orice asemănăre cu faptele reale, cum ar fi Brexit şi criza europeană nu este o coincidenţă. Pe scena albă, mobile de salon simbolizeză căminele diferiţilor membri ai unei aceleiaşi familii de intelectuali şi artişti austrieci. Pe fondul ridicării naţionalismelor şi al pierderii valorilor, acest trib cu nevroze profunde urma să se destrame. Personaje care suferă, aproape martiri ai unei epoci, sunt însoţite în haosul întins pe o perioadă de 30 de ani, între 1911 şi 1938, anexarea ţării lor de către Germania.
Constatarea de început se referă la faptul că gândirea, considerată un zid în faţa barbariei, a eşuat. În familia pe care a imaginat-o (patriarhalul şi noua sa soţie, doi fii şi două fiice, toţi pictori, filosofi şi scriitori) nu se ridică niciun discurs solidar, ci o mulţime de limbaje diferite în conţinut şi în formă, ca şi cum n-ar vobi aceeaşi limbă. Ei sunt materia primă, bogată, intensă a piesei.
Europa va fi şi în centrul altor spectacole din totalul de 43 programate, mai ales în Nous, l'Europe, banquet des peuples (Noi, Europa, banchetul popoarelor), pe un text de Laurent Gaudé, care “pune întrebări despre ce dorim să fim în acest teritoriu şi cu toate populaţiile care formează Europa”, după cum sintetizează specialistul în teatru muzical, Roland-Auzet.
Tonul este ridicat. Italianul este în dezacord cu grecul, care contestă punctul de vedere al francezului, care respinge categoric opinia portughezului, care este în contradicţie totală cu olandezul, care ar putea eventual să fie de acord cu irlandezul, cu condiţia ca italianul să facă un mic efort… De peste o oră, cei 11 indivizi, aşezaţi într-un cerc în faţa unui mare ecran, dezbat cu fervoare emigraţia, justiţia socială şi rădăcinile iudeo-creştine ale Vechiului Continent.
Este una dintre piesele cele mai aşteptate şi pentru că, în fiecare seară, un conducător politic de statură internaţională va fi interpelat, pe scenă, de actori despre starea Uniunii şi despre viitorul ei. Au răspuns prezent, printre alţii, François Hollande, Pascal Lamy şi fostul Preşedinte al Consiliului, italianul Enrico Letta.
Apariţia fostului Preşedinte la Franţei, François Hollande, în mijlocul piesei a fost surpriza serii de 6 iulie. Actor timp de 15 minute, el a răspuns întrebărilor actorilor, într-un fel de întâlnire politică în timpul căreia a apărat proiectul european ameninţat, după părerea sa, de “naţionalismul care s-a instalat în Europa. “Naţionaliştii nu vor ca ţările lor să părăsească Europa, vor să oprească Europa. Este o luptă politică”.
Restul programului din secţiunea “In”, căruia i se adaugă sute de piese din secţiunea “Off”, îi numără, printre alţii, pe Milo Rau, care va prezenta cea de a doua parte din Istoriile teatrului, în care evocă baletul congolez al lui Faustin Linyekula care i-a fascinat tinereţea. Dintre cele două piese venite din Brazilia, una, semnată de Christiane Jatahy, este urmarea deja cunoscutei Ithaque în care combină din nou teatrul şi cinema-ul. Ea va arăta “mărturiile culese în Palestina, Liban, Grecia şi Brazilia în topul călătoriilor sale şi va evoca Amazonia şi temerile legate de distrugerea pădurii sub preşedinţia populistului Jair Bolsonaro. Celălalt spectacol brazilian este un musical de Tiganá Santana, despre cenzură şi colonialism.
Firul roşu al acestei ediţii va fi Odiseea, sau mai curând Odiseile, pentru că Homer poate fi citit în modalităţi foarte diferite, un spectacol întins pe mai multe zile în aer liber şi încredinţat regizoarei Blandine Savetier, care va derula Odiseea lui Homer în 13 acte.
Printre alte creaţii aşteptate nu trebuie uitată cea a lui Kirill Serebrennikov. Cu domiciliu forţat la Moscova de doi ani, Serebrennikov va fi un star absent. Dar copilul teribil al mediului cultural moscovit pune în scenă, de la distanţă, Outside, un titlu ironic privind situaţia din Rusia. Piesa îl are în centru pe fotograful chinez Ren Hang, a cărui operă îndrăzneaţă a fost cenzurată şi care s-a sinucis, la 29 de ani, în 2017.
Alte două spectacole sunt dedicate Chinei şi disidenţei. Capodopera literaturii chineze, La Maison de thé (Casa ceaiului), a marelui scriitor Lao She, una dintre primele victime ale Revoluţiei culturale, este pusă în scenă de Jinghui Meng, iar coregraful chinez Wen Hui se alătură cehoaicei Jana Svobodova pentru montarea spectacolului Ordinary People, “o voinţă politică puternică pentru a face auzită vocea celor persecutaţi”, cum îl defineşte Olivier Py.
Patru tineri regizori se află pe afişul festivalului: Clément Bondu cu Dévotion, care vorbeşte despre un poet care strânge în camera lui toţi exilaţii din lume, Julie Duclos cu Pelléas et Mélisande de Maeterlinck, Maëlle Poésy cu propria versiune a Eneidei lui Virgiliu şi Tommy Milliot care propune La Brèche, un text de Naomi Wallace despre violarea unei adolescente.
Regizoarea angajată Irène Bonnaud se apleacă asupra ultimului scenariu al lui Pasolini, pe care acesta n-a putut să-l filmeze înaintea asasinării sale: Amitié, povestea extravagantă a unui Rege Mag care ajunge prea târziu pentru a-l mai vedea pe Iisus.
Macha Makeïeff se inspiră din opera lui Lewis Carroll, iar Daniel Jeanneteau din textul dramaturgului britanic Crimp. În ceea ce-l priveşte, Henri-Jules Julien pune faţă în faţă Orientul şi Occidentul în Mahmoud et Nini.
În domeniul dansului, britanicul Akram Khan va ocupa Curtea de Onoare cu Outwitting the Devil, despre om care distruge planeta, iar compatriotul lui, Wayne McGregor va crea un spectacol “autobiografic”!
De la vălul nupţial al reginei albinelor la o tânără pierdută, plângând în pădure, se face auzită vocea înăbuşită a lumilor invizibile din operele simbolistului belgian Maurice Maeterlinck.
Céline Schaeffer adaptează Viaţa albinelor, pentru spectacolul său destinat copiilor, rebotezat Republica albinelor. O schimbare de titlu deloc îmtâmplătoare pentru că albinele sunt, potrivit acestei plasticiene de formaţie, “insecte sociale”, un spectacol între dans, instalaţie şi teatru…
În total vor fi 280 de ridicări de cortină.