Festivalul Internațional George Enescu, alături de Programul Național Cantus Mundi și compania de consultanță imobiliară CBRE România lansează în premieră un proiect menit să aducă muzica clasică în cartierele orașului, încă și mai aproape de publicul larg. Proiectul se intitulează Orașul cântă și va îmbrăca Bucureștiul într-o haină muzicală pe toată perioada de desfășurare a Festivalului Internațional George Enescu, respectiv 31 august – 23 septembrie 2019. Astfel, fiecare turist sau rezident al Bucureștiului va putea să se bucure de experiența extraordinară pe care festivalul o creează la fiecare ediție.
„Enescu cânta în sate și pe marile scene ale lumii din bucuria de a împărtăși muzica. Orașul cântă este materializarea acestei idei. Festivalul are obiectivul de a păstra muzica clasică în interesul și atenția oamenilor. Are, de asemenea, rolul de a păstra și promova excepționalul dar al lui Enescu. „Orașul cântă” demonstrează că muzica clasică poate fi un ritm potrivit vieții contemporane, un însoțitor al activităților de zi de zi și continuă efortul marelui compozitor de a duce muzica peste tot”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu.
Peste 30 de spații de eveniment (parcuri, muzee, centre comerciale, dar și clădiri de birouri din București) vor vibra cu energia muzicii clasice, asigurată de coriștiși instrumentiști care fac parte din Programul Național Cantus Mundi, pe toată perioada festivalului.
„Festivalul Enescu și Cantus Mundi își unesc forțele în acest an pentru a realiza cea mai mare reprezentație stradală a muzicii clasice dintr-un oraș din România. Va fi o muzică venită din sufletele a mii de copii, care prin intermediul acestor evenimente vor avea acces la cultură și vor fi puși în lumina reflectoarelor cu toată frumusețea, prospețimea și talentul lor. Sperăm că bucureștenii vor fi încântați să-și vadă orașul cântând și salutăm aderarea celui mai mare program de integrare socială prin muzică, Programul Național Cantus Mundi, la cel mai important eveniment cultural din România – Festivalul Internațional George Enescu”, a declarat Emil Pantelimon, Manager al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.
Muzicienii vor putea fi întâlniți în parcuri din fiecare sector al Bucureștiului: Parcul Regele Mihai I al României (Sectorul 1), Parcul Circului de Stat (Sectorul 2), Parcul Unirii (Sectorul 3), Parcul Tineretului (Sectorul 4), Parcul Sebastian (Sectorul 5) și Parcul Drumul Taberei (Sectorul 6). De asemenea, artiștii vor susține reprezentații și în patru muzee: Muzeul Municipiului București, Muzeul Theodor Aman, Muzeul vârstelor - Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Nicolae Minovici, precum și în patru centre comerciale - Băneasa Shopping City, Mega Mall, Afi Cotroceni și Sun Plaza.
Muzica clasică va ajunge și în spațiile de birouri cu sprijinul CBRE România, care administrează 20 de clădiri de birouri, precum și mall-ul Sun Plaza în București. CBRE România va facilita accesul muzicienilor în clădiri și va găzdui mini-concertele de muzică clasică susținute de artiștii Programului Național Cantus Mundi în aceste spații neconvenționale, urmărind astfel viziunea companiei de a aduce valoare pe componenta umană a spațiilor pe care le administrează. Programul mini-concertelor va fi stabilit în pauzele de prânz, prin rotație în toate clădirile. De asemenea, pentru a putea extinde prezențele în oraș, CBRE România va susține cooptarea altor muzicieni sau orchestre care se vor coordona cu demersurile Programului Național Cantus Mundi.
„La fiecare ediție a Festivalului George Enescu am fost martorii unei transformări, de poveste, a orașului. În acest an, în spiritul care ne caracterizează, am făcut un pas înainte devenind din susținători, facilitatori ai ascultării de muzică clasică. Considerăm că spațiile de lucru trebuie să acomodeze interesele oamenilor, să includă atât aspectele pragmatice, cât și pe cele care le completează activitatea și adaugă un sens valoros vieții. Facem acest lucru în fiecare zi cu partenerii și clienții noștri ceea ce a condus natural la abordarea nouă a sprijinului pe care CBRE îl oferă impresionantului Festival Enescu și în 2019”, a declarat Răzvan Iorgu, Director General al CBRE România.