Deşi vremea se răceşte, concertele continuă la festivaluri precum Plai, Rockstadt Extreme Fest Indoor Edition şi Festigal.
Vara aceasta ne-a arătat artişti şi trupe din toată lumea precum Afrojack, Skrillex, My Dying Bride şi Years & Years în cadrul unor festivaluri precum Untold, Electric Castle, Rockstadt Extreme Fest şi recentul încheiat Summer Well.
Cei încă însetaţi de distracţie vor putea reveni la ea în intervalul 8-11 septembrie, deoarece la Timişoara se va desfăşura a 11-a ediţie a Plai Festival.
Pe lângă vizionări de filme şi ateliere, publicul va putea dansa pe muzica unor artişti timişoreni ca dj Kuky, trupa de surf rock Grave for Sale şi trupa de jazz Exit Oz. Intrarea este liberă.
Rockstadt Extreme Fest a adunat la începutul lunii mii de iubitori ai genurilor rock şi metal la Cetatea Râşnov pentru a vedea trupe din toată lumea. Printre ele s-au numărat Cattle Decapitation, veniţi din SUA şi Mind Assault din Africa de Sud.
De pe 21 pe 23 octombrie festivalul introduce la Braşov ediţia Indoors, iar capete de afiş sunt norvegienii Enslaved, la puţin timp după ce au epuizat bilete la concerte din Londra şi australienii Ne Obliviscaris.
Luna decembrie va debuta cu Festigal, un spectacol regizat de Stefan Haves, colaborator al Cirque du Soleil. Festivalul promite să adune cele mai iubite supervedete din muzica românească, primul anunţat fiind Smiley. De asemenea, publicul se va mai putea bucura de teatru, improvizaţie, dansatori, acrobaţi şi spectacole de lumini.