Jurnalul.ro Ştiri Politică Fifor: PSD va prezenta varianta sa de buget, pentru a arăta că există bani pentru majorări salariale

Fifor: PSD va prezenta varianta sa de buget, pentru a arăta că există bani pentru majorări salariale

Deputatul Mihai Fifor, a anunțat că social-democraţii vor prezenta propria variantă a proiectului de buget, pentru a "demasca incompetenţa şi minciuna" Guvernului şi pentru a arăta că există bani şi soluţii pentru majorări salariale.

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, liderul PSD Arad atrage atenţia că "este sfârşit de ianuarie şi bugetul pe 2021 pare departe de a fi măcar schiţat".

"Vom prezenta, în zilele următoare, proiectul de buget al PSD. Ca să demascăm incompetenţa şi minciuna Guvernului Iohannis - Cîţu şi să arătăm că există bani şi soluţii. Proiectul nostru va reliefa că în aceleaşi condiţii economice, cu un deficit şi cu venituri bugetare comparabile, se pot acorda majorările de venituri pentru populaţie aşa cum erau iniţial prevăzute în lege. Acest buget alternativ va demonstra că scuza pandemiei invocată mereu de Cîţu când ia măsuri de austeritate este o scuză falsă", afirmă deputatul Mihai Fifor.

El anunţă că PSD se va "bate" în Parlament "pentru fiecare cetăţean onest al acestei ţări" şi "pentru un buget menit să dezvolte ţara, nu să o blocheze".

"Pentru veniturile românilor, indiferent că lucrează la stat sau în privat, pentru redeschiderea şcolilor în condiţii de siguranţă, pentru repornirea economiei, pentru sprijinirea mediului de afaceri românesc acum, nu mâine. Românii trebuie să îşi recapete speranţa că se poate şi altfel, iar visul ăsta urât pe care ni-l impun cu cinism Iohannis, Cîţu, Orban, Barna, Cioloş şi toţi ai lor va rămâne doar un vis urât şi atât", mai spune liderul PSD.

Subiecte în articol: mihai fifor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri