Site-ul www.fiipregatit.ro, care cuprinde informaţii centralizate despre intervenţiile la calamităţi naturale şi situaţii de urgenţă, a fost lansat, ieri, de secretarul de stat Raed Arafat, în prezenţa comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, Christos Stylianides. De pe platforma realizată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), oamenii pot afla informaţii despre acordarea primului ajutor în diferite situaţii, dar şi cele mai bune modalităţi de intervenţie la calamităţi naturale - ger, cutremur, caniculă - sau situaţii de urgenţă (spre exemplu, un incendiu de proporţii sau accident nuclear). Raed Arafat spune că pe acest portal vor putea fi găsite, printre altele, informaţii despre ce trebuie să aibă o persoană în casă (conținutul trusei de supraviețuire), în cazul unor situaţii de urgenţă, dar şi despre comportamentul pe care trebuie să-l aibă în aceste situaţii.