Jurnalul.ro Cultură Muzica Filarmonica din Rotterdam urcă pe scena Festivalului împreună cu celebrul pianist Yefim Bronfman. Diana Damrau, revine la Ateneu * Faimosul violonist Gil Shaham concertează la Cluj

Filarmonica din Rotterdam urcă pe scena Festivalului împreună cu celebrul pianist Yefim Bronfman. Diana Damrau, revine la Ateneu * Faimosul violonist Gil Shaham concertează la Cluj

de Magdalena Popa Buluc    |   

După ce a ridicat de câteva ori sala în picioare, la concertul de ieri, Filarmonica din Rotterdam revine astăzi pe scena Sălii Palatului, sub bagheta uimitorului său dirijor, Lahav Shani, într-un concert cu celebrul pianist Yefim Bronfman, nominalizat de șase ori la premiul Grammy și câștigător al unui astfel de premiu.

 

La fel cum ieri Lahav Shani, care este și pianist, a surprins publicul la primul bis, așezându-se la pian, și interpretând alături de violonistul Gil Shaham, „Frumosul Rozmarin”, de Fritz Kreisler, și astăzi publicul va primi o surpriză, dacă va cere bis. Programul serii va cuprinde muzică rusească.

 

Prima lucrare interpretată de Filarminica din Rotterdam este Concertul nr. 3 în re minor op. 30 pentru pian și orchestră de Serghei Rachmaninov, în interpretarea pianistului Yefim Bronfman. Concertul se deschide cu atmosfera magică, energia și suflul romantic copleșitor caracteristice lui Rachmaninov. Recunoscut ca o lucrare de mare virtuozitate, concertul este plin de eleganță, rafinament și patetism, și cu teme inspirate din melosul popular rusesc. A fost compus în 1909 și interpretat în premieră chiar de compozitor, acesta fiind concertul său preferat.

 

În a doua parte a serii urmează Suita Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski. Scrisă inițial pentru pian solo, suita este formată din 10 piese inspirate din desenele arhitectului Victor Hartmann. A fost compusă în anul 1874 și orchestrată în 1922, cu multă măiestrie și atenție pentru tonuri, culori și dinamică de Maurice Ravel. Fiind o lucrare programatică, muzica ilustrează  imaginile vizuale prin prisma imaginației creatoare a compozitorului. Muzica programatică s-a bucurat de popularitate în perioada romantismului, compozitorii fiind inspirați adesea din literatură, poezie, pictură sau natură.

 

Între timp, astăzi faimosul violonist Gil Shaham va susține un recital la Cluj, în cadrul Festivalului Enescu în țară.

 

Pe scena Ateneului Român, la ora 16.30, Orchestra de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremenn va interpreta sub bagheta dirijorului Jeremie Rhorer un program din creația lui Richard Strauss și Piotr Ilici Ceaikovski.

 

Concertul se deshide cu lucarea Metamorfoze, de Richard Strauss, un Studiu pentru 23 de coarde solo (TrV 290, AV 142) de mici dimensiuni, compus în ultimile luni ale celui de al II-lea Război Mondial, aprilie 1944-martie 1945. Lucrarea a fost comandată de dirijorul Paul Sacher și compusă pentru Colegium Musicum Zurich. Caracterul său a făcut ca lucrarea să fie interpretată ca un recviem la distrugerea culturii din timpul celui de al II-lea Război Mondial, sau ca expresia dezamăgirii compozitorului față de tragedia regimului nazist. Pe lângă aceste presupuneri ale criticii, compozitorul a citat un fragment din Simfonia a III-a de Beethoven, Eroica, și a notat în Marșul funebru ,,IN MEMORIAM’’. Din acest motiv, Metamorfozele lui Strauss pot reprezenta un omagiu adus marelui compositor german. Programul este completat de romanticele lieduri tot din creația lui Strauss, Das Rosenband, Ständchen, Freundliche Vision, Wiegenlied, Allerseelen, Zueignung, în interpretarea sopranei Diana Damrau.

 

Concertul se încheie cu Simfonia a III-a în Re major op 29 de Ceaikovski, denumită Poloneza, a fost compusă în anul 1875 în timp ce compozitorul vizita regiunea Usovo. Frumoasele peisaje ale stepei rusești l-au inspirat pe Ceaikovski în procesul creator, aceasta fiind singura sa simfonie scrisă într-o tonalitate majoră - luminoasă, pozitivă, tonică. Simfonia a fost dedicată lui Vladimir Shilovsky și este structurată în 5 părți. Este cunoscută pentru caracterul său coregrafic, adesea întâlnit în creația compozitorului rus, cu valențe către muzica de balet. Premiera simfoniei a avut loc în același an și a fost dirijată de Arthur Rubinstein.

 

 

AGENDA ZILEI 

SERIA ENESCU ȘI CONTEMPORANII

 

ORA ÎNCEPERII: 10.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 10.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: SALA AUDITORIUM a MNAR

 

MANUEL FISCHER-DIESKAU violoncel

CYPRIEN KATSARIS pian

 

Program:

Schumann Adagio și Allegro op. 70

Enescu Trei melodii, aranjament pentru violoncel și pian (Le desert, Le galop, Soupir)

Enescu Allegro în fa minor pentru violoncel și pian

Brahms Sonata nr. 2 în fa major pentru violoncel și pian op. 99

 

Manuel Fischer-Dieskau oferă o interpretare suavă a tonurilor melodice care este în același timp inteligentă și expresivă.“ (The Strad Magazin) Încă din copilărie, influențat de vocea tatălui său, legendarul bariton Dietrich Fischer-Dieskau, Manuel Fischer-Dieskau înțelege intuitiv la o vârstă fragedă că a face muzică este întotdeauna despre comunicare, împărtășirea emoțiilor și a pasiunii.

 

Cyprien Katsaris, pianistul și compozitorul franco-cipriot, s-a născut la Marsilia în 1951. A început să cânte la pian în Camerun, unde și-a petrecut copilăria, la vârsta de patru ani, alături de Marie-Gabrielle Louwerse. Absolvent al Conservatorului din Paris, a câștigat Concursul Internațional al Tinerilor Interpreți Rostrum-UNESCO (Bratislava 1977), Premiul I la Concursul Internațional Cziffra (Versailles 1974) și a fost singurul câștigător vest-european al unui premiu la Concursul Internațional Regina Elisabeta a Belgiei din 1972. Cariera sa internațională majoră include spectacole cu cele mai mari orchestre din lume.

 

SERIA MUZICA SECOLULUI XXI

 

ORA ÎNCEPERII: 13.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 13.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala Radio

 

ORCHESTRA FILARMONICII MOLDOVA DIN IAȘI

ADRIAN PETRESCU dirijor

 

Program:

Martin Torp Concert pentru pian și orchestră

              CRISTIAN NICULESCU pian

Fred Popovici Concert pentru vioară, live electronics și orchestră

              PATRICIA KOPATCHINSKAJA vioară

              GRIG BURLOIU live electronics

Gabriel Iranyi Passages pentru orchestră

Peter Ruzicka Furioso pentru orchestră

 

Muzician cu o impresionantă carieră artistică națională și internațională, Adrian Petrescu este prim oboist al Filarmonicii George Enescu din București, dirijor invitat în stagiunile orchestrelor simfonice din România și din străinatate. Totodată este fondatorul și dirijorul formației camerale de suflători de alamă “Romanian Brass”.

 

O combinație de profunzime, ingeniozitate și umor, Patricia Kopatchinskaja aduce un sentiment imposibil de reprodus de teatru în muzica sa. Interpretând un concert de vioară de Tchaikovski, Ligeti sau Schoenberg sau prezentând un proiect original pentru o deconstrucție a lui Beethoven, Ustwolskaja sau Cage, reușește să aibă o abordare distinctă în orice lucrare. Într-un articol din The Times, Rebeca Franks afirma că Patricia Kopatchinskaja a fost ca o pisică tachinând un fluture, mereu pregătită să sară la o propoziție tranzitorie, indiferent dacă răspundea primelor viori sau dacă era într-un duet cu un clarinet plin de viață. Cartea ei de vizită a devenit transformarea familiarului în străin.” (2019)

 

SERIA CONCERTE ȘI RECITALURI

 

ORA ÎNCEPERII: 16.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 16.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN

 

ORCHESTRA DE CAMERĂ A FILARMONICII GERMANE DIN BREMEN

JÉRÉMIE RHORER dirijor

DIANA DAMRAU soprană

 

Program:

R. Strauss Metamorfoze, Studiu pentru 23 de coarde solo (TrV 290, AV 142)

R. Strauss “Das Rosenband” Op. 36/1; “Ständchen” Op. 17/2; “Freundliche Vision” Op. 48/1; “Wiegenlied” Op. 41/1; “Allerseelen” Op. 10/8 ; “Zueignung” Op. 10/1

Ceaikovski  Simfonia nr. 3 în re major op. 29, Poloneză

 

Jérémie Rhorer este unul dintre cei mai interesanți și versatili dirijori ai generației sale. El continuă în tradiția artistului-inovator ca fondator și director muzical al orchestrei Le Cercle de l’Harmonie, conducând explorarea repertoriului secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea folosind instrumente de epocă și acordaj original. În calitate de dirijor, Rhorer este un interpret la fel de apreciat al lucrărilor de Mozart, precum și al operelor moderne. Câștigător al Premiului Pierre Cardin, Jérémie Rhorer este, de asemenea, un compozitor foarte respectat. Jérémie Rhorer a dirijat unele dintre cele mai distinse orchestre internaționale, printre care Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Philharmonia, Orchestra Gewandhaus, Filarmonica din Rotterdam, Orchestra din Paris și Filarmonica din Cehia.

 

Soprana Diana Damrau cântă de două decenii pe scena mondială de operă și concert. Repertoriul său vast acoperă atât rolurile de soprană lirică, cât și rolurile de coloratură, inclusiv rolurile principale în Lucia di Lammermoor (La Scala, Opera de Stat din Bavaria, Metropolitan Opera, Royal Opera House), Manon (Opera de Stat din Viena, Metropolitan Opera) și La Traviata (La Scala, Metropolitan Opera, Royal Opera House, Opera Națională din Paris și Opera de Stat din Bavaria) precum și rolul Regina nopții în Flautul Fermecat (Metropolitan Opera, Festivalul de la Salzburg, Opera de Stat din Viena, Royal Opera House, Opera de Stat din Bavaria).  Diana Damrau s-a impus ca una dintre cele mai căutate interprete de astăzi, cântând în mod regulat în majoritatea locurilor de renume mondial.

 

 

FORUMUL COMPOZITORILOR

 

ORA ÎNCEPERII: 16.30​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala „Auditorium” a Universității Naționale de Muzică

Forumul Internațional al Compozitorilor

Moderator: Dan Dediu

 

Eveniment cu intrare liberă

 

16:30-17:00 Conferință Ars Poetica: Martin Torp/Cristian Niculescu

17:00-17:30 Conferința Ars Poetica: Gabriel Iranyi

17:30-17:50 Coffee Break

17:50-18:30 Masă rotundă cu Martin Torp, Fred Popovici, Gabriel Iranyi

 

 

SERIA MARI ORCHESTRE ALE LUMII

 

ORA ÎNCEPERII: 19.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 19.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

 

ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN ROTTERDAM

LAHAV SHANI dirijor

YEFIM BRONFMAN pian

 

Program:

Rahmaninov Concertul nr. 3 în re minor pentru pian și orchestră op. 30

Musorgski Tablouri dintr-o expoziție (ar. de Maurice Ravel)

 

Orchestra Filarmonică din Rotterdam se distinge prin spectacolele pline de energie, înregistrările apreciate și abordarea inovatoare a publicului. Fondată în 1918, și-a revendicat poziția printre cele mai importante orchestre din Europa. Din 2010, Filarmonica din Rotterdam este orchestră rezidentă a Teatrului Champs-Elysées din Paris. Cu spectacole de la cele mai mici locații la săli de concerte din întreaga lume, concerte educaționale și proiecte comunitare, orchestra ajunge la un public anual de la 150.000 până la 200.000 de persoane, printre care un număr considerabil de tineri.

 

În stagiunea 2018/19, Lahav Shani a preluat funcția de dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam de la Yannick Nézet-Séguin. Începând cu sezonul 2020/21, el este și directorul muzical al Orchestrei Filarmonicii din Israel, preluând locul lui Zubin Mehta, care a deținut această funcție timp de 50 de ani. Din sezonul 17/18 până în vara anului 2020, Shani a fost, de asemenea, dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Viena. În iunie 2016, Shani a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Rotterdam ca dirijor și pianist solist. Doar două luni mai târziu a fost anunțată numirea sa în funcția de dirijor principal, devenind cel mai tânăr dirijor care a ocupat această poziție din istoria orchestrei. În timpul primei sale stagiuni în această funcție, Shani a condus orchestra în concerte în Europa, China și Taiwan.

 

Recunoscut la nivel internațional ca unul dintre cei mai apreciați și admirați pianiști de astăzi, Yefim Bronfman se regăsește pe lista artiștilor căutați în mod regulat de festivaluri, orchestre, dirijori și serii de recitaluri. Tehnica sa impecabilă, puterea și lirismul excepțional sunt recunoscute în mod constant de presă și de public. Yefim Bronfman lucrează în mod regulat cu un ilustru grup de dirijori, printre care Daniel Barenboim, Herbert Blomstedt, Semyon Bychkov, Riccardo Chailly, Christoph von Dohnányi, Gustavo Dudamel, Charles Dutoit, Daniele Gatti, Valery Gergiev, Alan Gilbert, Vladimir Jurowski, James Levine, Zubin Mehta, Riccardo Muti.

 

 

 

SERIA FESTIVALUL ÎN ȚARĂ

 

ORA ÎNCEPERII: 19.00​

ORA SOSIRII PRESEI: 18.30​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala Auditorium Maximum Cluj-Napoca

 

ORCHESTRA ȘI CORUL OPEREI NAȚIONALE ROMÂNE DIN CLUJ-NAPOCA

DAVID CRESCENZI dirijor

RAREȘ TRIFAN regia artistică, mișcare scenică, design lumini

VALENTIN CODOIU scenografie

CRISTINA ALBU, ALINA SIMONA NISTOR regie scenă culise

ANCA MONA MARIAȘ pregătirea muzicală a Spiritelor II, III

 

Program: Giuseppe Verdi Macbeth

 

ȘERBAN VASILE Macbeth (bariton)

NADIA CERCHEZ Lady Macbeth (soprană)

CORNELIU HUȚANU Banco (bas)

CRISTIAN MOGOȘAN Macduff (tenor)

EUSEBIU HUȚAN Malcolm (tenor)

IULIA MERCA Dama de companie (mezzosoprană)

SIMONFI SANDOR Doctorul (bas)

SEBASTIAN BALAJ / GEORGE GODJA Servitorul, Asasinul, Mesagerul, Spiritul I (bas)

TBA Fleanzio

TBA Spiritul II

TBA Spiritul III

TBA Duncan

 

ORA ÎNCEPERII: 19.00

ORA SOSIRII PRESEI: 18.30

LOC DE DESFĂȘURARE: Filarmonica de Stat Sibiu, Sala Thalia

 

Recital GIL SHAHAM vioară

 

Program:

Johann Sebastian Bach Sonata nr. 2 în la minor pentru vioară solo

Johann Sebastian Bach Partita nr. 2 în re minor pentru vioară solo

Scott Wheeler Isolation Rag pentru vioară solo

Max Raimi Studiu pentru vioară – Anger Management

Reena Esmail When the Violin

Johann Sebastian Bach Partita nr. 3 în Mi Major pentru vioară solo

 

Gil Shaham este unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru; tehnica impecabilă combinată cu căldura sa inimitabilă și generozitatea spiritului i-au consolidat renumele de maestru american. Câștigător al Premiului Grammy, numit și „Instrumentistul Anului” de către Musical America, este căutat în întreaga lume pentru concerte cu orchestre și dirijori importanți, și susține în mod regulat recitaluri și apare alături de ansambluri pe marile scene de concert și la festivaluri de prestigiu. Momente importante ale ultimilor ani includ înregistrarea apreciată și concertele în care a interpretat Sonatele și partitele complete pentru vioară solo de J.S. Bach. În următoarele sezoane, pe lângă promovarea acestor lucrări solo, se va alătura pianistului său Akira Eguchi, partener de mult timp, în recitaluri în America de Nord, Europa și Asia.

 

BUCUREȘTIUL CREATIV

 

ORA ÎNCEPERII: 11.00​

ORA SOSIRII PRESEI: 10.30​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala George Enescu a UNMB

 

Muzeul Național George Enescu în Festival

Creații camerale de muzică românească

RECITAL DE LIEDURI

 

I. BIANCA MANOLEANU soprană

REMUS MANOLEANU pian

 

Viorel Munteanu „Visătorul”; „Vreau să joc” din ciclul Întoarceri la Blaga

Cornelia Tăutu „Strigoii”; „Stelele-n cer” din ciclul Trias pe versuri de Mihai Eminescu

Ede Terényi „Altissimo”; „Laudate sii” pe versuri de San Francesco d’Assisi din ciclul Il Cantico del sole

Adrian Pop „Alba”; „Mărțișoare” pe versuri de Tudor Arghezi din ciclul Mărțișoare și buruieni

Liviu Dănceanu Zoo

Livia Teodorescu-Ciocănea Chanson d’automne pe versuri de Paul Verlaine

Daniela Cojocaru Muntele Îndepărtat pe versuri de Ion Codrescu

Dan Bălan Clipe II pe versuri de Ion Minulescu

Gabriel Mălăncioiu Stalactita pe versuri de Lucian Blaga

Diana Rotaru „La Ruota” pe versuri de Marin Sorescu din ciclul Soresciana

Theodor Grigoriu Nr. 1, Nr. 7, Nr. 11 pe versuri de Șerban Codrin din ciclul 11 Haikai – Dincolo de tăcere, duhul câmpiei

 

II. CLAUDIA CODREANU mezzosoprană                              

DIANA DEMBINSKI-VODĂ pian

 

Mihail Jora Chiot pe versuri de Mariana Dumitrescu

Pascal Bentoiu Obârșii din ciclul „Cinci cântece” pe versuri de Nina Cassian

Remus Georgescu Amurg de toamnă pe versuri de Lucian Blaga

Carmen Petra-Basacopol Zorile-și mână cerbii de foc pe versuri de Mariana Dumitrescu

Dumitru Capoianu Vin Țigăncile pe versuri de George Topârceanu

  • ța Lupu Capriciu pe versuri de Marin Sorescu 

Csíky Boldizsár Mint sir az feher hattyu (versuri Codex Vietoris / Tabulatură din 1680)

Nicolae Teodoreanu „Vei plânge mult ori vei zâmbi?” din ciclul Lacrima și raza pe versuri de Lucian Blaga

Sorin Lerescu Sonuri din ciclul de lieduri pentru mezzosoprană, bas și pian O oră de iubire op.16 pe versuri de George Tomozei

Diana Dembinski-Vodă Uvedenrode pe versuri de Ion Barbu (p.a.a.)

Nicolae Coman L’amor, tal volta pe versuri de Miquel Martí i Pol

Dan Buciu Arpagic pe versuri de Ana Blandiana

Felicia Donceanu „Vreau să fiu cireș înflorit” din ciclul Cântece de fată frumoasă pe versuri populare

 

Parteneri: Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România; Universitatea Națională de Muzică București

 

Expoziția de fotografie și documente inedite despre George Enescu și Festivalul Enescu „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire” are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu și la Sala Palatului. Expoziția este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Enescu.

 

Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR.

 

Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné

Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021, realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas Gaster; Episoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri