Am avut cu toții mai mult timp să vedem filme în perioada aceasta și cum deocamdată lucrurile și activitățile nu au revenit la ritmul normal, vă propunem câteva filme românești pe care le găsiți acum pe platformele de difuzare on demand.
A fost sau n-a fost
Prima recomandare este A fost sau n-a fost, al lui Corneliu Porumboiu, despre care Cătălin Anchidin, specialist în industrii creative și realizator al rubricii de film de la Neatza spune că este „Una dintre cele mai spumoase comedii ale cinematografiei românești, un tablou atât de pitoresc al României provinciale, radiografiată prin personaje excelent decupate dintr-un Vaslui pustiu, absurd și mult prea firesc, care dezbat tema Revoluției la ceas aniversar”. „Dincolo de câteva portrete de un râsu-plânsu extrem de uman (de la tipologii de soții la un chinez patron într-un orășel de provincie), Porumboiu orchestrează magistral, într-o notă minimalistă autoironică, trei personaje care se doresc a fi lideri de opinie și eșuează cu grație într-un live din studioul improvizat de televiziune”, spune Anchidin.
Charleston
Un alt film de văzut este Charleston, în regia lui Andrei Crețulescu. La câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și în seara în care împlinește 42 de ani, Alexandru are parte de un „cadou” cel puțin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni... mai mult sau mai puțin. „Charleston” este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi.
Bună! Ce faci?
Și cum tot am trăit mai mult virtual în ultimele luni, o altă recomandare este Bună! Ce faci?, regizat de Alexandru Maftei. După 20 de ani de căsnicie fericită Gabriel și Gabriela nu mai simt nici o atracție unul față de celălalt. Să fie asta tot ce viața le mai poate oferi? După ce își petrec câteva nopți comunicând pe internet cu un necunoscut, amândoi se îndrăgostesc - fără să știe că de fapt s-au găsit tot unul pe celălalt. Atracția pasională pentru necunoscut se amestecă cu sentimentul de vinovăție că își înșală partenerul de o viață. Încă și mai confuz este băiatul lor, Vladimir, un adolescent cu o viață sexuală foarte activă, când descoperă că și părinții săi sunt mânați de dorințe.
Într-o zi însă întâlnirea celor doi amanți virtuali devine inevitabilă...
„Se iau câteva ingrediente esențiale: un cuplu cu 20 de ani de experiență casnică, o lipsă totală de pasiune și descoperirea chat-ului cu necunoscuți pe internet. Se agită totul într-un mix de situații neprevăzute și rezultă cea mai colorată comedie romantică despre criza de la 40 de ani”, spune Cătălin Anchidin.
Poziția copilului
Poziția copilului, filmul lui Călin Netzer, este de revăzut, chiar dacă l-ați urmărit și la apariție.
Probabil unul dintre cele mai puternice și titrate filme românești ale epocii, cu Luminița Gheorghiu, Natașa Raab și Bogdan Dumitrache. Poziția copilului vorbește cu emoție, dar și cu umor, despre relația dintre o mamă dominatoare și fiul ei adult. Poziția copilului este un film despre traumele sufocării copiilor prin dragoste, despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității copiilor. În același timp, filmul este o radiografie a „high-class-ului” românesc contemporan, vorbind despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.
„Când vine vorba de «Poziția Copilului», în doar câteva replici poți rezuma războiul latent dintre generații, dintre birocrație, corupție și jocuri de culise: «Părinții se realizează prin copii, ca să știi și tu!» / «Sau mă lași pe mine să te caut când simt eu nevoia sau deloc». / «Dacă vă pricepeți atât de bine la aranjamente, de ce e nevoie de mine?». Primul rol principal pentru Luminița Gheorghiu – un mix de dragoste, dominație și paranoia care reușește să te înspăimânte, să te enerveze și să îți stârnească deopotrivă milă”. (Cătălin Anchidin)
Un pas în urma serafimilor
Un pas în urma serafimilor, în regia lui Daniel Sandu, e unul dintre filmele la care râzi, deși subiectul e unul serios. E un film foarte actual, cu toate că subiectul pare să fie unul care nu mai are legătură cu vremurile pe care le trăim. Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar în cele din urmă își dă seama că sistemul este complet corupt și abuziv; nu după multă vreme, el și alți trei colegi sunt etichetați de consiliul școlii drept elevi-problemă. Prinși în lupta pentru putere între un preot incoruptibil, dar abuziv, și un profesor laic viclean și corupt, elevii învață că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar. Iar Vlad Ivanov face un rol cu adevărat memorabil.
6,9 pe scara Richter
O altă recomandare este un film făcut de Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter. Un tânăr actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical”, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă „adevăratul” cutremur pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența. Tony-actorul, soția sa instabilă psihic, tatăl hedonist și frumoasa (deși mult prea tânăra) iubită a acestuia, evoluează împreună într-un „cadril” tragicomic, în așteptarea unui dezastru seismic și a unei premiere teatrale unde, cel puțin în intenții, „toată lumea râde, cântă și dansează”.