Jurnalul.ro Sport Fotbal international Finala Liga Campionilor. Tottenham - Liverpool. A doua finală britanică din istorie

Finala Liga Campionilor. Tottenham - Liverpool. A doua finală britanică din istorie

Tottenham şi Liverpool se vor întâlni, sâmbătă, de la ora 22:00 (ora României), pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, în a doua finală între două formaţii engleze din istoria Ligii Campionilor la fotbal.

Manchester United o învingea pe Chelsea cu 6-5, la loviturile de departajare, în finala ediţiei 2007-2008, dar şi finala din acest an promite să fie una spectaculoasă, prin caracteristicile fotbalului din Premier League, dar şi prin prisma performanţelor deosebite din semifinale, fază în care Tottenham şi Liverpool au făcut senzaţie, întorcând rezultatele după ce şansele păreau compromise în urma primei manşe.

Liverpool este la doua finală consecutivă în Champions League după ce anul trecut a fost învinsă cu 3-1 de Real Madrid, în timp ce Tottenham va disputa prima sa finală în această competiţie.

''Cormoranii'' au câştigat de cinci ori cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent, o singură dată în actualul format, în 2005, după o revenire memorabilă în faţa echipei AC Milan.

Tottenham este al optulea club din Anglia care joacă o finală în CCE/Liga Campionilor, un record, Italia şi Germania fiind următoarele pe listă, cu câte şase echipe finaliste.

Aceasta va fi a şasea finală a competiţiei găzduită de Madrid, după cele din 1957, 1969, 1980 şi 2010, toate desfăşurate pe ''Santiago Bernabeu'' , şi a opta care are loc în Spania.

Cele două echipe din Albion s-au înfruntat în cupele europene în ediţia 1972-1973, în semifinalele Cupei UEFA, ''cormoranii'' având câştig de cauză, după 1-0 pentru Liverpool şi 2-1 pentru londonezi, echipa de pe Anfield cucerind apoi trofeul.

În total, Tottenham şi Liverpool s-au întâlnit de 170 de ori în toate competiţiile, ''Reds'' având 79 de victorii, iar Spurs 48, alte 43 încheindu-se la egalitate. Liverpool a pierdut doar una din ultimele 14 confruntări. Liverpool s-a impus cu 2-1 în ambele meciuri din acest sezon de Premier League.

Tottenham va juca a cincea sa finală în competiţiile UEFA şi a doua în care înfruntă o echipă engleză, câştigând cu ediţia inaugurală a Cupei UEFA (1972), după 2-1 şi 1-1 cu Wolverhampton Wanderers. Londonezii pot deveni al şaselea club care câştigă cele trei competiţii europene (CCA/Liga Campionilor, Cupa Cupelor şi Cupa UEFA/Europa League), după Juventus, Ajax, Bayern Munchen, Chelsea şi Manchester United.

Liverpool va disputa a 21-a sa finală europeană, pe lângă cele opt din CCE/Liga Campionilor, având trei trofee câştigate în Cupa UEFA/Europa League (1973, 1976, 2001), pierzând finala din 2016, a cucerit Supercupa Europei în 1977, 2001 şi 2005, pierzând în 1978 şi 1984. Au mai pierdut finala Cupei Cupelor în 1965/66, precum şi finalele Cupei Intercontinentale din 1981 şi 1984.

La Tottenham este sub semnul întrebării prezenţa pe teren a atacantului Harry Kane, nerefăcut complet după o accidentare din cauza căreia a ratat şi semifinalele cu Ajax.

Liverpool nu va conta sigur pe guineeanul Naby Keita, accidentat, în vreme ce atacantul brazilian Bobby Firmino este incert.

Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Slovenia, cu Damir Skomina la centru, Jure Praprotnik şi Robert Vukan, arbitri asistenţi. Arbitru video va fi olandezul Danny Makkelie, iar al patrulea oficial a fost desemnat spaniolul Antonio Mateu Lahoz.

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, grecul Kyros Vassaras, va fi observatorul brigăzii conduse de Damir Skomina, iar scoţianul Alan McRae va fi delegat UEFA.

Fiecare club finalist a primit din partea UEFA câte 17.000 de bilete.

Trupa Imagine Dragons va concerta live la ceremonia de deschidere, după ce la finala de anul trecut vedeta festivităţii a fost Dua Lipa.

Parcursul celor două finaliste:
Tottenham: 1-2 cu Inter (deplasare), 2-4 cu Barcelona (acasă), 2-2 cu PSV (d), 2-1 cu PSV (a), 1-0 cu Inter (a), 1-1 cu FC Barcelona (d) - locul al doilea în grupă; 3-0 (a) şi 1-0 (d) cu Borussia Dortmund în optimi, 1-0 (a) şi 3-4 (d) cu Manchester City în sferturi, 0-1 (a) şi 3-2 (d) cu Ajax Amsterdam în semifinale.

Liverpool: 3-2 cu PSG (a), 0-1 cu Napoli (d), 4-0 cu Steaua Roşie (a), 0-2 cu Steaua Roşie (d), 1-2 cu PSG (d), 1-0 cu Napoli (d) - locul al doilea în grupă; 0-0 (a) şi 3-1 (d) cu Bayern Munchen în optimi, 2-0 (a) şi 4-1 (d) cu FC Portom în sferturi, 0-3 (d) şi 4-0 (a) cu FC Barcelona în semifinale.

Echipele probabile:
Tottenham: Lloris - Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose - Winks, Sissoko - Eriksen, Alli, Son - Kane. Antrenor: Mauricio Pochettino.
Liverpool: Alisson Becker; Alexander-Arnold, Matip, Van Dijk, Robertson - Fabinho, Henderson, Wijnaldum - Salah, Firmino, Mane. Antrenor: Juergen Klopp.
AGERPRES

Subiecte în articol: Tottenham - Liverpool Liga campionilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri