„Mame adolescente. Copii fără copilărie! România este în continuare una dintre țările din Uniunea Europeană cu o rată mare de nașteri în rândul adolescentelor. Numai anul trecut, au devenit mame peste 19 mii de tinere. În multe cazuri, din păcate, statul a eșuat în misiunea sa de a apăra această categorie socială fragilă din care fac parte copiii și adolescenții. Avem fete de 12-13 ani care au devenit mame, copii care au făcut la rândul lor copii”, scrie pe Facebook Gabriela Firea.
Ea arată că nașterea unui copil la o vârstă atât de fragedă schimbă definitiv viața mamei care nu a trecut nici ea de vârsta adolescenței și că educația are un rol important pentru a reduce cifrele din statistici, așa cum este important ca aceste tinere să fie ascultate, consiliate și informate.
„În calitate de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse voi aduce la aceeași masă instituțiile și organizațiile non-guvernamentale cu atribuții și activitate recunoscută în acest domeniu, la începutul anului 2022. Scopul acestei întâlniri este de a găsi împreună soluții punctuale pentru prevenirea cazurilor de sarcină în cazul adolescentelor cum ar fi programe de informare a tinerelor aflate în centrele din sistemul de protecție al copilului, de consiliere pentru adolescentele care provin din familii dezorganizate sau cu posibilități materiale reduse și programe de îndrumare a tinerelor care provin din comunități etnice. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse va căuta soluții pentru sprijinirea acestor mame, dar și soluții de prevenție, astfel încât să se ajungă la reducerea nașterilor în rândul minorelor. Pentru asta, vom colabora cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne”, conchide Firea.
Aproape 17.000 de adolescente au devenit mame anul trecut, potrivit Salvați Copiii România.
Cele mai multe sunt din Mureș și Dolj.
Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.
(sursa: Mediafax)