Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL, executat silit de un fost liberal de frunte

PNL, executat silit de un fost liberal de frunte

de Ion Alexandru    |   

Fostul ministru al Transporturilor din Guvernul Ponta, ex-liberalul Relu Fenechiu, a executat silit PNL pentru datorii de peste 300.000 de euro, la care se adaugă penalități de circa 150.000 de euro, pe care forma- țiunea politică din care a făcut parte le are la societatea controlată de familia Fenechiu. Datoriile datează din 2009, din timpul campaniilor electorale, societatea în cauză livrând atunci, contra cost, materiale electorale pentru PNL. Din 2011, SC La Rocca SRL Iași a acționat în judecată partidul pentru recuperarea acestor datorii, abia anul trecut Tribunalul București decizând definitiv ca plata să fie efectuată în mod obligatoriu. Din februarie 2017, firma lui Fenechiu a început alte procese de executare silită împotriva liberalilor.

Aflat în Opoziție, în prag de alegeri interne, PNL are probleme financiare legate de produsele electorale pe care le-a achiziționat, în urmă cu opt ani, de la un fost membru de partid. Este vorba despre SC La Rocca SRL Iași, firmă controlată, la vremea respectivă, de Relu Fenechiu și de fratele acestuia, Lucian Fenechiu. Suma acestor produse, neachitate nici în acest moment, se ridică la 1.367.000 de lei. Încă din 2011, SC La Rocca SRL a încercat să oblige PNL să efectueze plățile restante. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, fostul liberal și-a acționat în judecată propriul partid, societatea acestuia deschizând acțiune la Tribunalul Iași, Secția a II-a Civilă, având ca obiect somație de plată. În 7 februarie 2012, magistrații ieșeni au respins, însă, cererea.

Ulterior, pe rolul instanței cu pricina au avut loc mai multe acțiuni similar, chiar PNL făcând, la jumătatea anului 2014, o cerere de suspendare a unui proces și de strămutare a acestuia, acțiune respinsă, de asemenea, de judecători. O altă încercare de recuperare a banilor de către SC La Rocca SRL Iași a avut loc în 8 august 2014, când firma în cauză a deschis o nouă acțiune, la Tribunalul București, având ca obiect „ordonanța de plată”, unde PNL a avut calitatea de debitor. În data de 1 octombrie 2014, magistrații bucureșteni au respins excepția invocată de PNL privind prescripția dreptului material al SC La Rocca SRL la acţiune, pe care au considerat-o ca fiind neîntemeiată. Au respins, însă, și cererea de emitere a ordonanței de plată, astfel cum aceasta a fost formulată, ca neîntemeiată, precum și cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Plata restanțelor, rămasă definitivă în urmă cu mai bine de un an

Decizia Tribunalului București a fost atacată cu o contestație în anulare, tot la Tribunalul București. Anul trecut, pe 16 februarie, judecătorii au admis în parte cererea în anulare și au obligat PNL să achite firmei lui Relu Fenechiu suma de 1.367.000 de lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate în timpul campaniei electorale din anul 2009, în termen de zece zile de la comunicare. Totodată, PNL a mai fost obligat de către Tribunalul București să plătească către SC La Rocca SRL Iași suma de 4.150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Hotărârea Tribunalului București, cu numărul 905/2016, este definitivă. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au oprit aici. SC La Rocca SRL Iași a mai deschis, în 27 ianuarie 2016, o altă acțiune, tot la Tribunalul București și îndreptată tot împotriva Partidului Național Liberal, ridicând pretenții referitoare la plata, pe lângă debitul principal și a cheltuielilor de judecată, și a unor penalități pentru neachitarea datoriilor în toți acești ani. Astfel, în 12 octombrie 2016, magistrații Tribunalului București au admis cererea SC La Rocca SRL, așa cum a fost ea pronunțată, și a obligat PNL să plătească acestei societăți suma de 150.212,71 de lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 27 ianuarie 2016, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1 la sută pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data de 28 ianuarie 2016 și până la data achitării debitului principal, în cuantum de 1.367.000 de lei. Partidul Naţional Liberal a mai fost obligat de aceeași instanță să mai achite firmei lui Relu Fenechiu suma de 400.000 de lei cu titlu de daune moratorii și încă 10.000 de lei reprezentând taxa judiciară de timbru.

A chemat AEP ca terț poprit în procesul de executare

La opt ani de la acumularea acestei datorii și la șase ani de la demararea primului proces împotriva fostului său partid, plata nu a fost făcută. Anul trecut, compania lui Relu Fenechiu nu a putut să blocheze conturile partidului politic din care a făcut parte, pe motiv că legea nu permite executarea silită a partidelor politice în timpul unui an electoral. 2016 a fost un an cu două rânduri de alegeri la care a participat PNL – alegerile locale și cele parlamentare. Odată încheiat anul electoral, SC La Rocca SRL Iași a trecut la acțiuni de executare. Prima acțiune a fost deschisă, în data de 13 februarie 2017, la Judecătoria Sectorului 1 din București, unde s-a solicitat validarea popririi conturilor PNL, în calitate de debitor, dar și a AEP, în calitate de terț poprit. Până în acest moment, dosarul nu a primit încă un prim termen de judecată. A doua acțiune, deschisă tot la Judecătoria Sectorului 1 din București, are ca prim termen de judecată data de 15 mai 2017. Acțiunea vizează tot validarea popririi conturilor PNL, iar de această dată calitatea de terț poprit o are Banca Comercială Română.

Societatea a ajuns în posesia fiului lui Relu Fenechiu

Compania care a acționat în judecată PNL a fost înființată în anul 1994. Potrivit datelor furnizate de ONRC, până în 2014, când Relu Fenechiu a fost condamnat la închisoare, societatea era deținută de către Relu Fenechiu și de fratele acestuia, Lucian Fenechiu. Pachete minoritare mai deținea, atunci, și soția lui Relu Fenechiu, Mariana Daniela Fenechiu. În 27 august 2014, atât Relu Fenechiu, cât și Lucian Fenechiu decid să-i cesioneze lui Alex Fenechiu, fiul fostului ministru al Transporturilor, 95,7 la sută din acțiunile SC La Rocca SRL Iași. În urma acestei decizii, mezinul Fenechiu a ajuns să controleze aproape în totalitate compa- nia, împreună cu mama sa, Mariana Daniela Fenechiu, aceasta deținând un pachet de 4,3 la sută din capitalul social.

 

Subiecte în articol: relu fenechiu pnl executat silit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri