Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Cîțu este noul președinte al Senatului

Florin Cîțu este noul președinte al Senatului

Liderul PNL, Florin Cîțu, este noul președinte al Senatului. El a primit 82 de voturi „pentru”. Parlamentarii PSD, PNL și UDMR au votat anterior pentru revocarea din funcția de președinte al Senatului a Ancăi Dragu (USR).

„Mulțumesc pentru vot colegilor și coaliției pentru susținere. Mulțumesc Anca Dragu pentru munca depusă până acum. Mulțumesc, de vineri ne apucăm de treabă”, a spus Florin Cîțu în plenul Senatului.

În favoarea lui Florin Cîțu au votat 82 senatori.

Anca Dragu, susținută de USR, a primit 25 voturi „pentru”.

Au fost anulate 17 voturi.

Dragu a anunțat că se va adresa la Curtea Constituțională pentru revocarea sa din funcție.

Ea a fost revocată din funcția de președinte al Senatului. Solicitarea de revocare a fost votată de 82 de senatori. Anca Dragu a spus că este „un abuz de putere” și o „tiranie a majorității”.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: florin citu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri