Guvernul României nu va abandona economia în acest moment dificil, iar pachetul fiscal pentru întreprinderile mici şi mijlocii va fi semnificativ, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Digi24. Măsurile de sprijin vor fi aprobate în prima şedinţă de guvern.
"Măsurile sunt deja elaborate şi vor fi aprobate în prima şedinţă de Guvern de săptămâna viitoare. Aceste măsuri sunt măsuri care vin direct de la buget, măsuri care sunt în corelare şi coordonare cu sectorul privat, dar sunt şi măsuri care au la bază finanţare de la Comisia Europeană. Eu cred că în aceste condiţii îţi trebuie un pachet semnificativ şi am spus asta şi în audiere, că putem să mergem chiar cu un pachet de finanţare de cel puţin 1% din PIB. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Avem bineînţeles un pachet pentru IMM-uri. Pe partea de garantare detaliile le vom arăta săptămâna viitoare, dar să ştiţi că pachetul o să fie semnificativ, nu vom lăsa economia în acest moment", a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
El a precizat că scopul pachetului este de a ajuta companiile să treacă peste această perioadă de două-trei luni de zile dificilă ce se conturează la orizont.
"O parte din măsuri vor fi de genul celei pe care am anunţat-o vineri, de a amâna o perioadă plata unor datorii către buget. Am vorbit la ANAF, o chestie minoră dar care ajută foarte mult să terminăm cu popririle în această perioadă, pe conturile persoanelor fizice şi a companiilor, să nu mai aibă întreruperi în activitate. Am vorbit cu supermarket-urile să ne asigurăm că avem stocurile de produse şi ce putem să facem, dacă există undeva probleme să-i ajutăm pe partea de impozite, dar din ce ni se spune nu sunt probleme", a mai afirmat Florin Cîţu.
În ceea ce priveşte amânarea plăţii ratelor la anumite credite, o măsură folosită de alte ţări chiar şi în cazul persoanelor fizice, şi în acelaşi timp o solicitare a antreprenorilor şi companiilor, Cîţu a afirmat că nu ştie care vor fi detaliile acestei măsuri, dacă se va aplica doar persoanelor aflate în carantină şi căror companii. El a indicat că Banca Naţională conduce demersul de negociere cu băncile comerciale din ţară pe această măsură.
"Aceasta a fost cerinţa noastră către sistemul bancar, să găsească soluţii pentru amânarea cu două-trei luni a ratelor. Aici se va face bineînţeles în corelare cu regulementul Băncii Naţionale, dar sunt optimist că această soluţie va fi adoptată. Vom vedea detaliile. Eu sper să se aplice pentru cât mai multe persoane pentru că nu ştim exact cum va arăta situaţia în perioada următoare. Dar vom face un plan flexibil care o să poată să fie evaluat şi apoi să fie revăzut. Dar este bine că sistemul bancar răspunde pozitiv la ceea ce am cerut vineri", a spus ministrul de resort, fără să detalieze ce a cerut vineri sistemului bancar.
Florin Cîţu a mai anunţat că este în contact zilnic cu reprezentanţii mediului de afaceri şi că obiectivele programului de stimulare pentru IMM-uri sunt menţinerea locurilor de muncă şi menţinerea puterii de cumpărare a românilor.
"Avem un buffer record (peste 3-4 miliarde de euro – n. red.) şi am reuşit, am atras foarte mulţi bani în prima parte a anului, şi nu există probleme de plăţi. Sunt în contact zilnic cu reprezentanţii mediului de afaceri. Se conturează pachetul de stimulare, care este semnificativ, şi este nevoie de o sumă semnificativă pentru a menţine creşterea economică în România", a spus Cîţu.
În ceea ce priveşte moneda naţională, ministrul de finanţe a spus că acesta este domeniul băncii centrale.
"Nu văd să existe probleme, doar că bineînţeles Banca naţională ştie mai multe. Eu spun că vom face tot posibilul să injectam constant lichiditate în sistem din partea MFP ca să nu existe probleme la plăţi. Este foarte important să se facă plăţile, salariile, pensiile să ajunga la timp la fiecare. Le recomandăm oamenilor să folosească sistemele electronice de plată pentru că înţeleg că bancomantele se aprovizionează mai greu", a mai spus Florin Cîţu.
Ministrul de finanţe a mai spus că pentru IMM-uri vor fi garantate credite cu dobânzi zero pentru capital de lucru, o solicitare a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), că sănătatea va primi mai mulţi bani, dar şi că la reuniunea ECOFIN de săptămâna viitoare se vor lua mai multe decizii la nivel european, unde se coordonează răspunsul economic la criza economică apărută din cauza Covid-19.
Sursa: Mediafax