La nivel mondial, creşterea economică ar urma să fie de 3,6% anul acesta, în scădere cu 0,8% comparativ cu estimările anterioare.
Războiul din Ucraina şi sancţiunile impuse Rusiei generează "unde seismice" la nivel economic, avertizează experţii FMI.
Pentru zona euro, Fondul Monetar Internaţional prognozează o creştere economică de 2,8% în 2022, cu 1,1% mai puţin decât estimarea anterioară, cea din ianuarie.
Inflaţia în zona euro ar putea depăşi 12% în zona euro anul acesta, conform estimărilor experţilor FMI, citaţi de cotidianul Le Monde.
Statele Unite ar urma să înregistreze o creştere economică de 3,7%, în scădere cu 0,3%, iar creşterea econoică a Chinei este estimată a fi de 4,4%, în scădere cu 0,4% comparativ cu previziunile precedente.
(sursa: Mediafax)