Oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au apreciat, vineri, că Ucraina ar trebui să permită pieţei să stabilească preţul gazelor naturale, aşa cum au promis autorităţile de la Kiev în acordul de împrumut în valoare de 17,5 miliarde de dolari, în condiţiile în care, recent, Guvernul ucrainean a extins sistemul de preţuri subvenţionate pentru consumatorii casnici.
În anul 2016, Ucraina s-a angajat să ajusteze preţul gazelor naturale în linie cu preţurile de pe piaţa externă, însă eşecul Guvernului de la Kiev de a implementa o decizie în acest sens ar putea determina FMI să amâne eliberarea unor noi tranşe de împrumut.
Fereastra de oportunitate de care dispune Ucraina pentru a adopta reformele cerute de FMI se diminuează, având în vedere că următoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare vor avea loc în 2019. În plus, actualul program cu FMI expiră în luna martie a anului următor. Pentru moment Cabinetul de la Kiev a decis să prelungească încă două luni sistemul de preţuri subvenţionate pentru consumatorii casnici, conform unui act normativ publicat vineri.
"Credem că este important ca preţul gazelor naturale, inclusiv tarifele pentru consumatorii casnici, să fie determinat de piaţă, în linie cu reformele care au fost implementate în 2016 şi care au constituit una din realizările principale în procesul de reformă din Ucraina în ultimii ani", a declarat reprezentantul FMI în Ucraina, Goesta Ljungman.
Aceasta nu a dorit să comenteze referitor la modul în care decizia Guvernului de la Kiev va afecta şansele pentru următoarea tranşă de împrumut, dar, anterior, FMI a subliniat că ajustarea preţului gazelor este o cerinţă cheie pentru noi finanţări.
Banca Naţională a Ucrainei a avertizat, în repetate rânduri, că relansarea economică a Ucrainei ar putea fi pusă în pericol dacă ţara nu va beneficia de noi finanţări din programul convenit cu FMI. Până acum, Ucraina a primit 8,4 miliarde de dolari de la FMI, bani care au ajutat-o să îşi revină după doi ani de recesiune provocată de anexarea peninsulei Crimeea şi de izbucnirea conflictului cu separatiştii din partea de est a Ucrainei, sprijiniţi de Rusia. AGERPRES