Prefectura Cluj a anunțat că un focar de COVID-19 a fost depistat la Spitalul Clujana, unde cinci medici și șapte asistente au fost confirmați cu noul coronavirus.
„Sunt 12 angajați din rândul personalului medical pozitivi, 5 medici și 7 asistente. Activitatea se desfășoară în condiții relativ normale, au preluat deja de sâmbătă primii pacienți COVID. S-au luat toate măsurile necesare, ancheta epidemiologică este în desfășurare”, a transmis prefectul Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, medicii și asistentele infectați sunt de la terapie intensivă.
În cazul în care focarul se va extinde, vor fi aduși specialiști din altă parte, a spus Abrudean. Deocamdată, în terapia intensivă funcționează șase paturi din cele 17, cu angajați neinfectați.