Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondurile de investiţii dau randamente superioare inflaţiei

Fondurile de investiţii dau randamente superioare inflaţiei

de Dan Straut    |   

Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF) a prezentat ieri mai multe statistici potrivit cărora randamentele diverselor plasamente în unităţi de fond oscilează între 5% şi 20%, cu o medie a performanţei de peste 10%, în condiţiile în care inflaţia din 2019 a fost de 4%. Aşa se explică faptul că, în 2019, s-a observat o creştere a numărului de investitori cu 12,2%, până la 344.500 şi se apropie de 350.000 la sfârşitul lunii ianuarie 2020. „Anul trecut am avut o creştere de 15,5% a activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii, care s-au apropiat de 25 de miliarde de lei, barieră care a fost depăşită în luna ianuarie a acestui an”, a afirmat Jan Pricop, directorul executiv al AAF. La rândul său, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, Radu Hanga, a declarat că fondurile beneficiază de un proces de migraţie dinspre zona bancară spre plasamentele colective, iar „în acest moment jucătorii cei mai mari din industrie sunt cei legaţi de grupurile bancare”.

Performanţele unor plasamente în anul 2019

Dobânda medie la depozite bancare în lei      2%

Dobânda medie la depozite bancare în euro   0,2%

Inflaţia (2019 şi prognoza oficială pe 2020)   3,5%-4%

Randamentul mediu al fondurilor pe obligaţiuni / lei     5,41%

Randamentul mediu al fondurilor pe obligaţiuni / euro  3,77%

Randamentul mediu al fondurilor pe acţiuni  26,42%

Randamentul mediu al fondurilor multi-strategy    10,93%

 

Sursa: AAF

Subiecte în articol: fonduri de investitii randamente inflatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri