Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondurile de pensii se afundă în deficite tot mai mari

Fondurile de pensii se afundă în deficite tot mai mari

de Adrian Stoica    |   

Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost, în primul trimestru al acestui an, de 9 la 10. Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, numărul acestora a ajuns la 5,234 milioane în primul trimestru, cifră ce indică o scădere cu 11.000 față de aceeași perioadă a anului trecut. Faţă de media naţională, în teritoriu raportul dintre pensionari şi salariaţi prezintă variaţii semnificative, de la numai cinci pensionari la 10 salariaţi în municipiul Bucureşti, la 17 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman.

Pensia medie lunară a fost în primul trimestru al anului de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% faţă de trimestrul precedent, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 lei. În ceea ce priveşte raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net, acesta a fost de 52,2% comparativ cu 50,1% în trimestrul precedent).

Pensiile de stat înghit un miliard de euro pe lună

Dacă ne uită peste datele centralizate de către Casa Naţională de Pensii, constatăm că pentru cei circa 4,6 milioane de  pensionari de asigurări sociale de stat (nu sunt incluse aici pensiile militare şi pensiile speciale) statul a cheltuit lunar de la începutul acestui an circa un miliard de euro. Suma alocată în 2017 sistemului de pensii public este de 55,511 miliarde de lei (circa 12 miliarde de euro), o sumă care este acoperitoare în condiţiile în care se păstrează actualele date.

50,746 mld. lei s-au alocat de la buget în 20126 pentru sistemul public de pensii

De la 1 iulie punctul de pensie creşte din nou

Executivul a adoptat însă un act normativ (OUG nr. 2/2017) prin care de la 1 iulie 2017 punctul de pensie  va creşte cu 9% şi va ajunge la  1.000 de lei. Aceasta va fi cea de a doua majorare a punctului după cea operată de la 1 ianurie când acesta a crescut cu 5,27%, ajungând la 917,5 lei. Efort bugetar pentru a asigura această majorare a fost calculat de către Consiliul fiscal la 2,6 miliarde de lei. Problema este de unde se vor lua banii pentru acoperirea acestor majorări, mai ales că vor trebui găsite fonduri şi pentru majorarea pensiilor militare şi ,eventual, a celor speciale, în condiţiile în care fără majorarea de la 1 iulie, subvenţiile alocate pentru plata acestor pensii se apropie de  19.776 milioane de lei. Cel mai greu atârnă subvenţiile alocate pentru plata pensiilor speciale acordate foştilor parlamentari, acestea fiind de 9,442 milioane lei.

Speciale atârnă greu în bugetul de stat

Costurile statului cu majorarea celor aproximativ 8.300 de pensii speciale aflate în plată în prezent vor atârna mai greu pentru că ele beneficiază de un alt model de indexare.  Dacă pensiile de asigurări sociale de stat se majorează anual, în medie cu 5%, cele speciale se indexează în funcţie de salariul în plată al unui angajat cu o funcţie similară celei deţinute anterior de pensionar. De exemplu, la începutul anul 2017 existau 610 parlamentari care beneficiau de pensii speciale.   Aceştia primeau 1.550 lei pentru un mandat, 3.100 de lei pentru două mandate şi 4.600 de lei pentru trei andate. Să nu îi uităm nici pe cei 543 de pensionari ai Curţii de Conturi care primesc o pensie specială medie de 7.461 de lei, a doua ca medie după personalul aeronautic, din care aproape 5.000 de lei sunt acoperiţi de la buget. Este însă foarte posibil ca  pensiile speciale să fie îngheţate în acest an, după cum a lăsat să se înţeleagă ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu.

120% din venitul brut din ultimele luni de activitate primeşte beneficiarul unei pensii speciale

Pensia socială minimă, majorată cu 30%

Numărul total al persoanelor care beneficiază de pensia socială minimă garantată în T 1 din 2017, a fost de 663.100 persoane, din care: 540.800 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, şi 122.300 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori. Aceasta a crescut de la 1 martie de la 450 de lei la 520 de lei (+30%), ea urmând să ajungă la 600 de lei de la 1 ianuarie 2017, efortul financiar fiind de un miliard de lei. Acum nu este foarte clar câte persoane beneficiază de acest ajutor social pentru că în timp ce INS vorbeşte de 663.100 de persoane, Ministerul Muncii are în evidenţă 1.022.168 de persoane. Indemnizaţia socială pentru pensionari se stabilește ca diferenţă între nivelul de 520 de lei (valabil de la 1 martie 2017) şi nivelul cuantumului pensiei (cuvenit sau aflat în plată).

Deficitul fondului public de pensii a atins în 2016 nivelul de 21 de miliarde de lei, dar anul acesta ar urma să crească la 28 de miliarde de lei
 

Subiecte în articol: fonduri pensii deficit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri