Jurnalul.ro Auto Ford Otosan şi Dacia se aşteaptă la producţie record în 2024. Craiova și Mioveni produc la capacitate maximă

Ford Otosan şi Dacia se aşteaptă la producţie record în 2024. Craiova și Mioveni produc la capacitate maximă

Modele noi lansate pe segmentele unde cererea este în creştere susţin puternic producţia celor două uzine din România. Dacia a lansat în producţie Duster III şi se pregăteşte pentru Bigster, Ford Otosan, pe lângă Puma facelift şi noile Transit şi Tourneo Courier, pregăteşte și versiunile electrice.

România are în premieră posi­bilitatea de a produce peste 600.000 de autove­hicule în 2024 datorită noilor modele lansate în producţie la Craiova şi Mioveni.

Potrivit unui raport al Ford Otosan, în 2024 uzina de la Craiova poate produce între 250.000 şi 270.000 de maşini, având în vedere capacitatea extinsă la 272.000 de unităţi încă din 2023.

Uzina Ford Otosan de la Craiova, în premieră, a ajuns la o rată de utilizare a capacităţii de 90% în primul semestru al acestui an, potrivit unui raport al Ford Otosan, fiind şi uzina cu cel mai mare grad de ocupare din portofoliu. Potrivit surselor citate, cele patru uzine ale Ford Otosan, dintre care trei în Turcia şi una în România, au avut o rată medie de ocupare a capa­cităţii de 81%.

Dacia a demarat deja livrările nou­lui Duster III, odată ce vechea generaţie a ieşit din producţie în iunie, iar uzina de la Mioveni în­cepe pregătirile pen­tru Bigster, primul SUV compact din gama constructorului.

Miza lansării lui Bigster în producţie re­prezintă şi creşterea acce­le­rată a businessului Renault din România, maşina fiind dintr-un segment superior, va avea cel mai mare preţ mediu din gamă, iar acesta va genera venituri suplimentare companiei. Spre exemplu, anul trecut Automobile Dacia a rulat afaceri de 5,25 mld. euro cu o producţie de 322.000 de maşini.

În ceea ce priveşte producţia uzinei de la Mioveni, lansarea în producţie a noului Duster III va susţine volumele din acest an, chiar dacă nu vor urca la 350.000 de unităţi, cât este ca­pacitatea maximă.

Mihai Bordeanu, mana­ging director, Dacia Brand South Eastern Europe & country head România, declara pentru ZF într-un interviu că în 2024 producţia de la Mioveni se va apropia de capacitatea maximă, iar acum compania lucrează la pregătirile pentru Bigster, primul SUV compact al mărcii. Producţia sa de serie va începe în 2025, iar maşina va fi lansată oficial la final de octombrie în cadrul Salonului Auto de la Paris.

În prima jumătate a anului Ford Otosan a produs 82.204 de maşini Ford Puma, în scădere cu 15% faţă de S1/2023, în condiţiile în care tot în primul semestru a început producţia şi noului Puma facelift, la care s-au adăugat aproape 40.400 de utili­tare Transit şi Tourneo Courier.

Mai mult, din capacitatea anuală de producţie a Ford Otosan, de 746.500 de maşini, 36% din aceasta se află la Craiova, după ce în urma investiţiilor de aproape 500 mil. euro în România aceasta a fost majorată de la 250.000 la 272.000 de maşini anual. La acestea se adaugă şi capacitatea de a produce 350.000 de motoare anual. Per total, uzina de la Craiova poate produce anual până la 189.000 de Forduri Puma şi 100.000 de utilitare Courier, odată ce în primul trimestru din 2025 încep livrările versiunilor electrice ale acestora.

Tot potrivit Ford Otosan, cerererea pentru Puma şi Courier a fost atât de ridi­cată în iunie încât, în premieră, Craiova a exportat mai multe autovehicule decât cele trei uzine din Turcia - Craiova a exportat 24.650 de unităţi, în timp ce Turcia a exportat 22.167. Pe de altă parte, este şi singura lună în care Ford Otosan Craiova a depăşit uzinele din Turcia.

Pentru prima dată de când uzina de la Craiova produce pentru marca Ford, aceasta a trecut de pragul de 40 de procente din totalul producţiei interne de auto­turisme, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

În primele şase luni din 2024 uzina Ford Otosan de la Craiova a produs 122.380 de unităţi, în creştere cu 26% faţă de primul semestru din 2023, acesta fiind şi cel mai ridicat volum pentru uzină realizat vreodată în primele şase luni dintr-un an. Totodată, este şi pentru prima dată când la Craiova sunt asamblate trei modele - Puma Transit şi Tourneo Courier. Dintre acestea 82.000 reprezintă Puma şi 30.310 modelele utilitare Courier.

Volumul Ford reprezintă şi 42% din producţia internă de autoturisme, fiind pentru prima dată când procentul trece pragul de 40%. Anterior, în 2020 Ford a mai atins pragul de 40%, însă în condiţii de piaţă afectată de pandemie. Pe de altă parte, dacă în primul semestru Ford Otosan a lansat în producţie Transit şi Tourneo Courier, la mijlocul anului a intrat şi noul Puma facelift.

Ford este una dintre cele mai mari zece companii din România, cu o cifră de afaceri de 13,6 mld. lei în 2023, în scădere cu 2% faţă de 2022 şi se află pe podiumul expor­tatorilor alături de Dacia şi Star Assembly (Daimler). De partea cealaltă, Dacia a produs aproape 170.000 de maşini, în scădere uşoară faţă de volumul din primul semestru din 2023.

La Dacia a avut loc şi o reaşezare a producţiei, cu pregătirea uzinei pentru Duster III, iar Renault a demarat producţia lui Jogger şi în Maroc. Din 2025 la Mioveni va intra în producţie alături de Duster şi viitorul Bigster, primul SUV compact din gama mărcii româneşti.

La nivelul lunii iunie Dacia şi Ford au produs 46.000 de unităţi, în creştere cu 11% faţă de iunie 2023, dintre care 24.500 la Dacia, în scădere cu 5% şi 21.500 la Ford Otosan, în creştere cu 31% faţă de iunie 2023.

Miza lansării lui Bigster în producţie reprezintă şi creşterea accelerată a businessului Renault din România, maşina fiind dintr-un segment superior, va avea cel mai mare preţ mediu din gamă, iar acesta va genera venituri suplimentare companiei. Spre exemplu, anul trecut Automobile Dacia a rulat afaceri de 5,25 mld. euro cu o producţie de 322.000 de maşini.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ford Otosan Dacia productie craiova mioveni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri