Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul director general al Apelor Române, trimis în judecată pentru corupție

Fostul director general al Apelor Române, trimis în judecată pentru corupție

Fostul director general al Apelor Române, Victor Sandu, a fost trimis în judecată pentru corupție, fiind acuzat de luare de mită. Suma se ridică la un milion de euro, transmite DNA.

Serviciul Teritorial Bacău al DNA a mai trimis în judecată și administratorul unei firme, învinuit de dare de mită. Victor Sandu se află în arest preventiv. 

În dosar au mai fost reținute alte patru persoane, pentru complicitate la dare și luare de mită, și pentru mărturie mincinoasă. 

Fostul director a pretins bani, în mai multe rânduri, în perioada mai 2017-mai 2019, de la un om de afaceri pentru acordarea de contracte în mod preferențial. Suma totală primită de Sandu, ca mită, se ridică la 4.830.464 lei. Contractele priveau amenajarea unor râuri și înlăturarea efectelor calamităţilor în Bihor, respectiv "Amenajare râul Valea lui Vasile, judeţul Bihor", "Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse în bazinul hidrografic Crişul Negru, judeţul Bihor" şi "Amenajare râul Crişul Repede, judeţul Bihor ".

"Banii primiţi drept mită ar fi fost justificaţi cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări şi servicii care în realitate nu au fost executate", spune DNA.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Bacău.

Subiecte în articol: victor sandu apele romăne
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri