Jurnalul.ro Ştiri Politică Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, s-a reînscris în PNL

Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, s-a reînscris în PNL

Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, anunță că s-a reînscris în PNL și că, în momentul în care a demisionat din partid, pentru că prevederile Codului Administrativ îi impuneau, a făcut-o „cu strângere de inimă”.

„În luna octombrie a anului trecut domnul prim-ministru Ludovic Orban mi-a propus să preiau funcția de Prefect al Capitalei, iar prevederile de la acea dată a Codului Administrativ au impus demisia mea din PNL. Am facut-o cu strângere de inimă... Unii au înțeles greșit faptul că nu mai eram membru de partid, chiar au crezut că, de dragul unei demnități publice, aș putea să-mi schimb opțiunea politică. S-au înșelat”, relatează Traian Berbeceanu.

El anunță că s-a reînscris în PNL.

„În acest weekend am avut bucuria de a solicita revenirea în PNL - organizația Deva, pentru mine fiind singura alternativă politică cu adevărat serioasă”, conchide fostul prefect al Capitalei.

Traian Berbeceanu nu mai este, din data de 3 martie, prefect al Capitalei, în ședința de Guverm fiind aprobată eliberarea sa din funcție.

Alin Stoica îl va înlocui pe Traian Berbeceanu în funcția de prefect al Capitalei. Stoica este președintele PLUS Sector 6, de profesie avocat, iar între 2016 și 2018 a reprezentat societatea civilă în una dintre comisiile Consiliului Economic și Social.

Subiecte în articol: Traian Berbeceanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri