Magistrații Judecătoriei Botoșani au admis, vineri, eliberarea condiționată a fostului primar al Iașului, Gheorghe Nichita, condamnat la 5 ani de închisoare, din care a executat un singur an. Decizia poate fi atacată în termen de trei zile.
Magistrații Judecătoriei Botoșani au admis propunerea formulată de Penitenciarul Botoşani privind liberarea condiţionată a lui Gheorghe Nichita, în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani.
„Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Nichita Gheorghe de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 5644/2020 emis de Tribunalul Bucureşti Sec. I P, în baza sentinţei penale nr. 2324/2017 a Tribunalului Bucureşti Sec. I P. (...) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este decizia Judecătoriei Botoșani.
Nichita a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în 2020, de judecătorii Tribunalului București.
În decembrie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gheorghe Nichita, pe preşedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu, pe vicepreşedintele UTI Mihail Tănăsescu şi pe directorul companiei Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici. La începtul lunii august 2020, Gheorghe Nichita, fostul primar din Iaşi, a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În plus, Tribunalul București a decis să confişte sumele de bani oferite drept mită de inculpaţii Tiberiu Urdăreanu şi Iulius Gabriel Mardarasevici.
Sursa: Mediafax