Fostul șef NASDAQ, Bernie Madoff, rămâne în închisoare, potrivit deciziei judecătorului federal din Manhattan care i-a respins cererea de eliberare condiționată, relatează DPA.
El a produs cea mai mare fraudă din istoria Statelor Unite, prin delapidarea a 65 de miliarde de dolari, folosind schema Ponzi. A escrocat astfel mii de investitori, a golit fonduri de pensii și a distrus mii de vieți.
A fost condamnat la 150 de ani de închisoare în 2009 iar acum a depus cerere de eliberare condiționată din motive umanitare. Are 82 de ani și a declarat că suferă de o boală incurabilă.
"Când l-am condamnat pe dl Madoff, în 2009, intenţia mea clară a fost ca el să-şi petreacă restul zilelor în închisoare. Avocaţii săi au cerut atunci o pedeapsă de 12, până la 15 sau 20 de ani, tocmai în speranţa că domnul Madoff va trăi să vadă ''lumina zilei''. Nu am fost convins. Nu credeam că domnul Madoff merita acea speranţă. Nimic nu s-a întâmplat, în cei 11 ani scurşi de atunci, care să-mi schimbe părerea. Chiar dacă situaţia sa medicală actuală este extrem de nefericită, eliberarea din motive umanitare nu îi este acordată ", și-a motivat decizia judecătorul Denny Chin.
Madoff se află într-o închisoare din Butner, Carolina de Nord. În cererea de eliberare, el a scris că are cancer la rinichi şi mai puţin de 18 luni de trăit, motiv pentru care i-a solicitat judecătorului să-i permită să-şi petreacă ultimele zile în casa unui prieten.
"Sunt bolnav în fază terminală. Nu există niciun tratament pentru tipul meu de cancer. Am executat deja 11 ani şi, sincer să fiu, am suferit în tot acest timp", a declarat el pentru Washinghton Post.
După depunerea cererii de eliberare, în luna februarie 2020, peste 500 de persoane s-au opus.
"Mulţi oameni încă suferă de pe urma acţiunilor lui Madoff. Cred, de asemenea, că domnul Madoff nu a avut niciodată cu adevărat remuşcări şi i-a părut rău doar pentru soarta sa atunci când totul se prăbuşea în jurul lui. Chiar şi la final, încerca să trimită mai multe milioane de dolari din câştigurile sale ilegale către membri de familie, prieteni şi unii angajaţi", a precizat judecătorul Chin.
Cei doi fii ai săi au murit la scurt timp după arestarea lui Madoff din cauza presiunii la care au fost supuși după arestarea celebrului investitor.