Un antrenor italian al unei echipe de amatori a fost dat afară de conducerea clubului, după ce a câştigat un amical cu uluitorul scor de 27-0, într-o partidă care a avut loc sâmbăta trecută, scrie „France Football”.
Este vorba despre Massimiliano Riccini, tehnicianul echipei Under 18 a clubului Invictasauro, care a învins cu un rezultat care nu mai lasă loc la alte comentarii echipa Marina Calcio, meciul disputându-se în Toscana.
„Am aflat cu uimire şi regret scorul meciului în care echipa noastră de juniori a marcat 27 de goluri. Ceea ce s-a întâmplat este contrar valorilor tinerei noastre formaţii. Adversarul trebuie să fie întotdeauna respectat dar astăzi (sâmbătă -n.r.) nu a fost cazul. În unanimitate, comitetul nostru de conducere a decis să se separe de domnul Riccini”, a anunţat într-un comunicat preşedintele clubului Invictasauro.