Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a anunţat că va continua la ''colchoneros''

Fotbal: Antrenorul echipei Atletico Madrid, Diego Simeone, a anunţat că va continua la ''colchoneros''

Diego Simeone, antrenorul echipei Atletico Madrid, a tăiat scurt, duminică, zvonurile incerte privind viitorul său, reafirmând că va rămâne la comanda "colchoneros" în sezonul viitor pentru a inaugura noul stadion al clubului. 

"Ziariştii mă întreabă în permanenţă dacă voi rămâne. Da, voi rămâne. Şi ştiţi de ce? Vreau să rămân pentru că acest club are viitor, iar viitorul acestui club suntem noi", a lansat Simeone într-o conferinţă de presă după victoria în faţa lui Athletic Bilbao (3-1), din ultima etapă. 

Meciul din etapa a 38-a a campionatului spaniol a fost ultimul al lui Atletico pe vechiul stadion Vicente Calderon (55.000 locuri), inaugurat în 1966 şi ce va fi demolat. Clubul madrilen, care a încheiat pe locul 3 în la Liga (78 puncte), după Real Madrid (93 puncte) şi FC Barcelona (90 puncte), se va pregăti în intersezon pe un stadion din estul capitalei, Wanda Metropolitano (70.000 locuri). 

"Vreau să mulţumesc tuturor celor care au trecut pe acest teren, jucători, oficiali. Tuturor celor care au construit acest club. Pentru voi toţi, cuvântul 'sentiment' capătă profunzime. Celelalte echipe pot avea bani mai mulţi şi mai multe trofee decât noi, dar niciodată nu vor putea egala sentimentele pe care voi le aveţi pentru Atletico", a declarat tehnicianul argentinian. 

În vârstă de 47 de ani, Simeone a părut că vrea să renunţe după înfrângerea din finala Ligii Campionilor 2016, pierdută în faţa lui Real Madrid (5-3), scurtându-şi contractul valabil până în 2020 pentru 2018, un gest mai puţin obişnuit în fotbal.

 

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: arhiva sipa tudorel toader
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri