Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Arbitrajul video va fi folosit pentru prima oară în Belgia, la meciul din Supercupă

Fotbal: Arbitrajul video va fi folosit pentru prima oară în Belgia, la meciul din Supercupă

Directorul general al Pro League, Pierre François, a anunţat luni că arbitrajul video va fi utilizat pentru prima data în Belgia în timpul meciului din Supercupă, dintre Anderlecht (câştigătoarea campionatului) şi Zulte Waregem (câştigătoarea Cupei), pe 22 iulie. 

După mai multe teste efectuate pe parcursul sezonului trecut, în sezonul viitor din Pro League vor fi asistate video 48 de meciuri. 

''În acest an, 48 de meciuri vor fi asistate video şi vor fi influenţate de această nouă tehnologie. Dacă FIFA va confirma intrarea în vigoare a arbitrajului video pentru sezonul 2018-2019, noi vom fi gata'', a declarat Pierre Francois. 

La Anderlecht evoluează şi românii Alex Chipciu şi Nicolae Stanciu.

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: arbitraj video belgia supercupa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri