Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal feminin. Trei brigăzi din România, delegate în preliminariile WEURO 2025

Fotbal feminin. Trei brigăzi din România, delegate în preliminariile WEURO 2025

Trei brigăzi din România vor abritra partide din preliminariile Campionatului European de fotbal feminin 2025, a anunțat Federația Română de Fotbal (FRF).

Astfel, Roxana Timiș a fost delegată la partida Grecia – Andorra, programată vineri, 12 iulie, la Heraklion. Le va avea alături pe Marilena Nan și Roxana Ivanov, asistenți, și pe Ana Maria Terteleac, al patrulea oficial.

Iuliana Demetrescu va conduce meciul Spania – Belgia, de marți, 16 iulie, pe stadionul din La Coruña. Din brigadă vor face parte Mihaela Țepușă și Roxana Ivanov, asistenți, și Ana Maria Terteleac, al patrulea oficial.

De asemenea, Alina Peșu va arbitra întâlnirea dintre Norvegia și Țările de Jos, marți, 16 iulie, la Bergen. Petruța Iugulescu și Marilena Nan, asistenți, împreună cu Roxana Timiș, al patrulea oficial, completează brigada pentru acest meci.

Subiecte în articol: arbitri weuro 2025
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri